(1) Grupurile de întreprinderi care s-au constituit pentru obținerea concesiunii sau întreprinderile afiliate acestora nu sunt considerate a fi terțe părți.

(2) În sensul prevederilor alin. (1), prin întreprindere afiliată se înțelege orice persoană care desfășoară activități economice și:

a) asupra căreia concesionarul poate exercita, direct sau indirect, o influență dominantă; sau

b) care poate exercita asupra concesionarului o influență dominantă; sau

c) care, la fel ca și concesionarul, face obiectul influenței dominante a unei alte persoane. Pentru noțiunea de influență dominantă, prevederile art. 3 lit. m) se aplică în mod corespunzător.

(3) Operatorul economic care participa la procedura de atribuire a unui contract de concesiune are obligația de a include în aplicație lista cuprinzând persoanele care au calitatea de întreprinderi afiliate acestuia; concesionarul are obligația de a actualiza această listă în mod permanent, până la finalizarea contractului de concesiune.