(1) Invitația de participare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
a) referințe privind anunțul de participare publicat;
b) data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor;
c) adresa la care se transmit ofertele;
d) limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta;
e) adresa, data și ora deschiderii ofertelor;
f) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declarațiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacității tehnice și economico-financiare.
(2) În cazul în care documentația de atribuire este accesibilă direct prin mijloace electronice în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a include și în invitația de participare informații privind modul de accesare a documentației respective.
(3) În cazul în care atașarea documentației de atribuire în SEAP nu este posibilă din motive tehnice, autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire tuturor candidaților selectați.