LexistoriaDreptul la drept.

Reguli generale

Azi

OUG 34/2006 · 9 articole

Articolul 17

Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) în relația cu operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire.

Articolul 18

(1) Procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică sunt:

a) licitația deschisă, respectiv procedura la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune oferta;

b) licitația restrânsă, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura, urmând ca numai candidații selectați să aibă dreptul de a depune oferta;

c) dialogul competitiv, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura și prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidații admiși, în scopul identificării uneia sau mai multor soluții apte să răspundă necesităților sale, urmând ca, pe baza soluției/soluțiilor, candidații selectați să elaboreze oferta finală;

d) negocierea, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă derulează consultări cu candidații selectați și negociază clauzele contractuale, inclusiv prețul, cu unul sau mai mulți dintre aceștia. Negocierea poate fi: – negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare; – negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

e) cererea de oferte, respectiv procedura simplificată prin care autoritatea contractantă solicită oferte de la mai mulți operatori economici.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluții, respectiv o procedură specială prin care achiziționează, îndeosebi în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării urbanistice și peisagistice, al arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurențiale de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii.

Articolul 19

Autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ.

Articolul 19¹

(1) În situația prevăzută la art. 19, autoritatea contractantă transmite în SEAP o notificare cu privire la achiziția directă a cărei valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro fără TVA, în cel mult 10 zile de la data primirii documentului justificativ ce stă la baza achiziției realizate.

(2) Transmiterea notificării prevăzute la alin. (1) se va efectua în format electronic prin utilizarea aplicației disponibile la adresa de internet www.e-licitație.ro și va cuprinde următoarele informații:

a) denumirea și datele de identificare ale operatorului economic;

b) obiectul achiziției;

c) codul CPV;

d) valoarea achiziției;

e) cantitatea achiziționată;

f) data realizării/atribuirii achiziției.

Articolul 20

(1) Autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau licitație restrânsă.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă poate aplica celelalte proceduri prevăzute la art. 18 alin. (1), după caz, numai în circumstanțele specifice prevăzute la art. 94, art. 110 alin. (1), art. 122 sau art. 124.

Articolul 21

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a utiliza mijloace electronice pentru derularea procedurilor de atribuire prevăzute la art. 18, precum și pentru achiziția directă, astfel:

a) în anul 2016, cel puțin 60% din valoarea totală a achizițiilor publice finalizate de aceasta în cursul anului respectiv, care se pot efectua prin utilizarea mijloacelor electronice;

b) în anul 2017, cel puțin 80% din valoarea totală a achizițiilor publice finalizate de aceasta în cursul anului respectiv, care se pot efectua prin utilizarea mijloacelor electronice;

c) începând cu anul 2018, 100% din valoarea totală a achizițiilor publice finalizate de aceasta în cursul anului respectiv, care se pot efectua prin utilizarea mijloacelor electronice.

(2) Aplicarea procedurilor de atribuire prin utilizarea mijloacelor electronice se realizează prin intermediul SEAP.

(3) Guvernul are dreptul de a stabili prin hotărâre obligația anumitor autorități contractante de a aplica procedurile de atribuire a unor contracte de achiziție publică numai prin utilizarea mijloacelor electronice.

Articolul 22

(1) Guvernul are dreptul de a aproba prin hotărâre proiectarea și implementarea unui sistem centralizat la nivel național de achiziționare specializată a anumitor produse, servicii sau lucrări de la sau prin unități de achiziții centralizate.

(2) Unitatea de achiziții centralizata este o autoritate contractantă, astfel cum este definita la art. 8 lit. a), b) sau c), care:

a) achiziționează în nume propriu produse și/sau servicii, care sunt sau pot fi destinate unei/unor alte autorități contractante;

b) atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru, în numele și pentru o altă/alte autorități contractante.

(3) Se consideră că autoritatea contractantă, care achiziționează produse, servicii sau lucrări de la sau printr-o unitate de achiziții centralizata, respecta prevederile prezentei ordonanțe de urgență în măsura în care unitatea de achiziții centralizată le respectă, la rândul ei, atunci când realizează activitățile prevăzute la alin. (2).

Articolul 23

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice.

Articolul 24

Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei ordonanțe de urgență, autoritatea contractantă are obligația de a asigura garantarea protejării acelor informații pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidențiale, în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea acestor informații ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală.