Anexa nr. 3

1. Prevenirea apariției și/sau eliminarea organismelor dăunătoare ar trebui să se realizeze sau să fie sprijinită prin intermediul mai multor metode și, în special, prin:

a) rotația culturilor;

b) utilizarea unor tehnici de cultivare adecvate (de exemplu, tehnica semănatului tardiv, datele și densitățile semănatului, subînsămânțarea, aratul de conservare, curățarea și însămânțarea directă);

c) utilizarea, după caz, a varietăților rezistente/tolerante, precum și a semințelor și a materialului săditor standard/certificat;

d) utilizarea fertilizării echilibrate, a unor practici de stropire cu var și de irigare/drenare;

e) prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare prin măsuri de igienă (de exemplu, prin curățarea permanentă a mașinilor și a echipamentului);

f) protejarea și răspândirea organismelor benefice importante (de exemplu, prin măsuri adecvate de protejare a plantelor sau prin utilizarea infrastructurilor ecologice înăuntrul și în afara locurilor de producție).

2. Organismele dăunătoare trebuie să fie monitorizate cu ajutorul unor metode și instrumente adecvate, atunci când acestea sunt disponibile. Printre instrumentele adecvate ar trebui să se numere observațiile efectuate în câmp, precum și sistemele fiabile din punct de vedere științific pentru avertizare sonoră, prognoză și diagnoză timpurie, atunci când este posibil, precum și apelarea la consultanță din partea unor profesioniști calificați.

3. Pe baza rezultatelor monitorizării, utilizatorul profesionist trebuie să decidă dacă și când să aplice măsurile de protecție a plantelor. Valorile-limită solide și fiabile din punct de vedere științific sunt componente esențiale în procesul de luare a deciziilor. Pentru organismele dăunătoare, valorile-limită stabilite pentru regiunea în cauză, zonele specifice, culturile și condițiile climaterice speciale trebuie luate în considerare înainte de aplicarea tratamentelor, atunci când acest lucru este posibil.

4. Metodele durabile biologice, fizice și alte metode nechimice trebuie preferate metodelor chimice, dacă acestea asigură un control corespunzător al dăunătorilor.

5. Pesticidele aplicate trebuie să fie cât se poate de specifice pentru ținta vizată și trebuie să aibă efecte secundare minime asupra sănătății umane, asupra organismelor-nețintă și asupra mediului.

6. Utilizatorul profesionist ar trebui să mențină utilizarea pesticidelor și alte forme de intervenție la nivelurile minime necesare, de exemplu, prin aplicarea unor doze reduse, prin frecvența redusă a aplicării sau prin aplicări parțiale, în condițiile în care nivelul de risc pentru vegetație este acceptabil, iar acestea nu măresc riscul de dezvoltare a rezistenței în cadrul populațiilor de organisme dăunătoare.

7. Atunci când se cunoaște riscul rezistenței față de o măsură de protecție a plantelor și când nivelul populației organismelor dăunătoare necesită aplicări repetate de pesticide pe culturi, ar trebui aplicate strategiile antirezistență disponibile, pentru menținerea eficacității produselor. Aceasta ar putea include utilizarea pesticidelor multiple cu modalități diferite de acțiune.

8. Pe baza înregistrărilor referitoare la utilizarea pesticidelor și a monitorizării organismelor dăunătoare, utilizatorul profesionist ar trebui să verifice reușita măsurilor de protecție a plantelor aplicate.