Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: La articolul 2 alineatul (3), litera l¹) se modifică și va avea următorul cuprins:l¹) proiect retrospectiv - proiect aflat în stadiu de execuție sau finalizat, care a fost realizat cu surse de finanțare de la bugetul de stat, împrumuturi de la instituții financiare internaționale sau bănci de dezvoltare/cooperare internațională, care pot face obiectul rambursării de la Comisia Europeană, toate aceste surse reprezentând efortul bugetului de stat pentru prefinanțarea respectivului proiect, pentru care nu este necesară amendarea actelor normative de aprobare/ratificare a respectivelor împrumuturi.
1. La articolul 8, litera o) se modifică și va avea următorul cuprins:o) sumele rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a creanțelor bugetare aferente sumelor prevăzute la lit. i), n) și p) stabilite în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare;
2. La articolul 8, după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:p) sumele necesare pentru plata cheltuielilor solicitate de beneficiari prin cereri de rambursare și/sau prin cereri de plată, considerate neeligibile de către Autoritatea de management în procesul de verificare și pentru care ulterior o instanță judecătorească s-a pronunțat în favoarea beneficiarului printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă.
3. La articolul 11¹, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pe tot parcursul exercițiului bugetar, soldul sumelor alocate din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management, prin intermediul Autorității de certificare și plată, determinat ca diferență între totalul sumelor alocate și totalul sumelor restituite Ministerului Finanțelor Publice, nu poate depăși plafonul maxim de 5 miliarde lei sau echivalent.
4. La articolul 17⁵ alineatul (5), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) suma aferentă fiecărui stat privind plata salariilor, stat/centralizator pentru acordarea burselor, subvențiilor și premiilor pentru cheltuielile stabilite conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare care trebuie să se plătească de beneficiar, reprezentând salariul net, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la Autoritatea de management/Autoritatea de certificare și plată și, respectiv, din suma care se achită din contribuția proprie, ambele sume cu detaliere pe fiecare instituție de credit în parte la care sunt deschise conturile de card ale persoanelor care beneficiază de aceste sume/conturile bancare ale beneficiarilor finali ai schemelor de ajutor de minimis sau de ajutor de stat, după caz, conform schemelor aprobate.
5. La articolul 17⁵ alineatul (5¹), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) suma aferentă fiecărui stat privind plata salariilor, stat/centralizator pentru acordarea burselor, subvențiilor și premiilor pentru cheltuielile stabilite conform contractelor/ deciziilor/ordinelor de finanțare care trebuie să se plătească de partener/lider de parteneriat în calitate de beneficiar, reprezentând salariul net, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la Autoritatea de management, prin intermediul liderului de parteneriat și, respectiv, din suma care se achită din contribuția proprie, ambele sume cu detaliere pe fiecare instituție de credit în parte la care sunt deschise conturile de card ale persoanelor care beneficiază de aceste sume/conturile bancare ale beneficiarilor finali ai schemelor de ajutor de minimis sau de ajutor de stat, după caz, conform schemelor aprobate.