(1) În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de subordonare și de finanțare, poate deține calitatea de membru al consiliului de administrație și/sau de membru al consiliului de supraveghere la maximum două întreprinderi publice sau în organele de conducere ale altor entități deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale al căror sediu se află pe teritoriul României.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau de la data numirii, după caz, personalul prevăzut la alin. (1) , numit ca membru în mai multe consilii de administrație și/sau de supraveghere la întreprinderile publice sau în organele de conducere ale altor entități deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale, își va exercita opțiunea.
(3) În situația în care personalul prevăzut la alin. (1) nu își exercită dreptul de opțiune în termenul prevăzut la alin. (2) , acesta își pierde de drept calitatea de membru din toate consiliile de administrație și/sau de supraveghere ale întreprinderilor publice sau în organele de conducere ale altor entități deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale.