Articolul 7 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 25 februarie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 7. - (1) Funcționarii publici și personalul contractual, altul decât cel încadrat pe funcții comune din sectorul bugetar, din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și al sucursalelor județene ale acesteia beneficiază de salarii de bază corespunzătoare funcțiilor în care sunt încadrați, la care se adaugă o majorare a salariilor de bază cu până la 75% din acestea.
(2) Evaluarea activității personalului prevăzut la alin. (1) se face cel puțin o dată pe an, ocazie cu care procentul de majorare a salariului de bază se poate modifica în funcție de rezultatele activității proprii."