LexistoriaDreptul la drept.

OUG 35/2023

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul I

Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 17 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) dreptul de a rămâne în România până la finalizarea procedurii de azil. În cazul procedurii de determinare a statului membru responsabil cu examinarea cererii de azil, dreptul de a rămâne pe teritoriul României încetează la data efectuării transferului;

2. La articolul 19, litera j) se abrogă.

3. La articolul 36¹, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:(4) Activitățile de înregistrare a cererilor de protecție internațională pot fi realizate și de către experții Agenției Uniunii Europene pentru Azil, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) 2021/2.303 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2021 privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010.

4. La articolul 48, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:(4) Activitățile de intervievare și analizare a motivelor invocate pot fi realizate și de către experții Agenției Uniunii Europene pentru Azil, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Regulamentul (UE) 2021/2.303.

5. La articolul 53, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Hotărârea de respingere a cererii de azil cuprinde motivele corespunzătoare pentru fiecare formă de protecție prevăzută la art. 23 și 24, art. 26 sau 27.

6. Articolul 70 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 70 Decizia de returnare (1) În cazul solicitanților de azil care nu au obținut protecție internațională în România, Inspectoratul General pentru Imigrări emite decizia de returnare la momentul emiterii hotărârii de respingere a cererii de azil în faza administrativă. (2) Executarea obligației de returnare stabilite prin decizia de returnare emisă potrivit alin. (1) se suspendă de drept până la finalizarea procedurii de azil. (3) Până la soluționarea definitivă a căilor de atac, străinul prevăzut la alin. (1) beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru solicitantul de azil, iar acesta se poate prevala de orice schimbare a circumstanțelor intervenită după adoptarea deciziei de returnare, care ar fi de natură să aibă un impact semnificativ asupra aprecierii situației sale, aspect a cărui verificare revine instanței de judecată competente.

7. La articolul 81, alineatul (3) se abrogă.

Articolul II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 81 alineatul (2), litera e) se abrogă.

2. La articolul 81 alineatul (2), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:g) străinul a cărui protecție temporară acordată prin decizia Consiliului Uniunii Europene a încetat, dacă acesta nu are un drept de ședere reglementat potrivit prezentei ordonanțe de urgență;

3. La articolul 81 alineatul (2), după litera g) se introduce o nouă literă, lit. h), cu următorul cuprins:h) străinul a cărui cerere de protecție internațională în România a fost respinsă în faza administrativă, dacă acesta nu are un drept de ședere reglementat potrivit prezentei ordonanțe de urgență.

4. La articolul 83 alineatul (3), litera d) se abrogă.

5. La articolul 88 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins:c) străinul prevăzut la art. 81 alin. (2) lit. g) și h).

6. La articolul 106⁴ alineatul (1) litera a), punctul (iii) se modifică și va avea următorul cuprins:unei șederi ilegale de până la 30 de zile, pentru străinii care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare potrivit art. 83 alin. (3) lit. e);