LexistoriaDreptul la drept.

OUG 36/2003

Azi

Text integral · 19 articole

Articolul 1

(1¹) În perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008 vârsta de pensionare, vechimea în munca în structurile Ministerului Afacerilor Externe și stagiul complet de cotizare, pentru femei, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1-3. d¹) perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic și consular, precum și de celelalte persoane prevăzute la alin. (1), în instituțiile prevăzute la art. 4, în fostele centre culturale ale României din strainatate și fostul Institut Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea;

(1) Membrii personalului diplomatic și consular, precum și personalul de specialitate cu studii superioare - functionari publici și personal contractual - din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, trimis în misiune permanenta la reprezentantele diplomatice ale României din strainatate, notificati în tarile respective pe functii diplomatice, pe o perioadă de cel puțin 4 ani, beneficiaza de pensie de serviciu dacă indeplinesc urmatoarele condiții cumulative de pensionare:

a) au vârsta de 60 de ani și stagiul complet de cotizare de 30 de ani;

b) au o vechime în munca în structurile Ministerului Afacerilor Externe în centrala proprie, misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale ale României din strainatate, de cel puțin 18 ani.

(2) Se considera vechime în structurile Ministerului Afacerilor Externe și perioadele aferente cursurilor postuniversitare și stagiile de pregatire, respectiv de specializare pentru activitatea diplomatica și consulara efectuate, inclusiv în cadrul Institutului de Relatii Internationale patronat de Ministerul Afacerilor Externe.

(3) Constituie, de asemenea, în sensul prezentei ordonante de urgenta, vechime în diplomatie sau, după caz, în activitatea de comert exterior și cooperare economica internationala urmatoarele perioade:

a) perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic și consular, precum și de persoanele menționate la art. 4 alin. (1) la Administratia Prezidentiala, Parlamentul și Guvernul României, ca angajați de specialitate cu studii superioare pe probleme de politica externa, relatii internationale și protocol;

b) durata mandatelor membrilor personalului diplomatic și consular aleși sau numiti în functii de demnitate publică;

c) perioadele lucrate de membri ai personalului diplomatic și consular ca functionari internationali trimisi de statul român și salarizati de organizații internationale, dacă dovedesc cu documente bancare ca au retras sumele ce le-au fost reținute din salarii pentru pensii și le-au transferat în contul statului român;

d) perioadele lucrate după pensionare de membrii personalului diplomatic și consular, precum și de alte persoane, în instituțiile menționate în prezentul articol și la art. 4, în diplomatie sau în comert exterior, în baza aceluiasi contract de muncă sau a unui nou contract de muncă, prin cumul sau fără cumul cu pensia din sistemul public sau pensia de serviciu;

e) perioadele aferente cursurilor postuniversitare și stagiilor de pregatire și specializare pentru activitatea de comert exterior și relatii economice internationale, precum și cele lucrate în unități cu specific de comert exterior și cooperare economica internationala, respectiv Centrul Roman de Comert Exterior, Centrul Roman pentru Promovarea Comerțului, fostul Institut de Economie Mondiala care a functionat până la data de 31 decembrie 1989, fostele întreprinderi de comert exterior și fostele întreprinderi de stat de comert exterior aflate în subordinea fostelor ministere și departamente de comert exterior și fostelor ministere de resort până la data de 31 decembrie 1989, precum și fosta Comisie Guvernamentala de Colaborare Economica și Tehnico-Stiintifica Internationala;

f) perioadele lucrate anterior intrarii în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta de juristii angajați în Ministerul Afacerilor Externe, de la data încadrării lor în direcții și compartimente cu specific juridic și atribuții în desfășurarea activității diplomatice și consulare până la data dobândirii calității de membri ai personalului diplomatic și consular;

g) perioadele lucrate de juristii angajați în Ministerul Economiei și Comerțului, în fostele ministere și departamente de comert exterior, incadrati în compartimente sau servicii cu specific juridic și atribuții în desfășurarea activității de comert exterior și cooperare economica internationala;

h) perioadele lucrate anterior intrarii în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta de angajatii cu studii superioare ai Ministerului Afacerilor Externe, de la data încadrării lor ca referenti ajutori, referenti, interpreți relatii, referenti ajutori relatii și referenti relatii, până la data dobândirii calității de membri ai personalului diplomatic și consular.

Articolul 2

(1) Cuantumul pensiei de serviciu a personalului care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 este de 80% din venitul lunar brut realizat, reprezentând salariul de bază și sporurile acordate potrivit legii, avut în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe cu o lună înainte de împlinirea vârstei de pensionare.

(2) Cuantumul pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic și consular prevăzuți la alin. (1), care au fost numiți prin decrete prezidențiale ambasadori ai României în alte state sau pe lângă organizații internaționale, este de 80% din venitul lunar brut realizat, reprezentând salariul de bază și sporurile acordate potrivit legii, al membrului personalului diplomatic și consular cu gradul sau funcția de ambasador din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, avut de acesta la data pensionării membrilor personalului diplomatic și consular respectivi.

(3) Cuantumul pensiei de serviciu a personalului care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 și care, la data împlinirii acestor condiții, se află în misiune permanentă în străinătate este de 80% din venitul lunar brut realizat, reprezentând salariul de bază și sporurile acordate potrivit legii, avut în administrația centrală cu o lună înainte de trimiterea la post, actualizat la nivelul venitului lunar brut realizat, reprezentând salariul de bază și sporurile acordate potrivit legii, avut de personalul cu același grad și/sau funcție aflat în activitate în administrația centrală, la data pensionării personalului respectiv.

Articolul 3

, pensiile aflate în plată ale personalului care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 se actualizează la nivelul cuantumurilor pensiilor de serviciu, calculate prin aplicarea procentului de 80% la venitul lunar brut realizat, stabilit conform art. 2, corespunzător limitei maxime de încadrare a membrilor personalului cu aceleași funcții, aflați în activitate în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007

(1) De la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007

(2) De la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007

, pensiile membrilor personalului diplomatic și consular prevăzuți la alin. (1), care au fost numiți prin decrete prezidențiale ambasadori ai României în alte state sau pe lângă organizații internaționale, se actualizează la nivelul cuantumului pensiei de serviciu, calculat prin aplicarea procentului de 80% la venitul lunar brut realizat, stabilit conform art. 2, al membrului personalului diplomatic și consular cu gradul sau funcția de ambasador aflat în activitate în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, avut de acesta la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007

Articolul 4

(1¹) În perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, vârsta de pensionare, vechimea în munca în activitatea de comert exterior și cooperare economica internationala și stagiul complet de cotizare, pentru femei, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1-3. , pensiile persoanelor care au desfășurat activitate în administrația centrală a Departamentului de Comerț Exterior și a celorlalte ministere și departamente de comerț exterior menționate la alin. (1) se actualizează, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), la nivelul cuantumurilor pensiilor de serviciu calculate prin aplicarea procentului de 80% la venitul lunar brut realizat, stabilit conform art. 2, corespunzător limitei maxime de încadrare a persoanelor cu aceleași grade sau funcții, aflate în activitate în administrația centrală a Departamentului de Comerț Exterior, și avut de acestea la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007

(1) Membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care au desfășurat activitate de comert exterior și cooperare economica internationala, incadrati în directiile generale de comert exterior din cadrul Ministerului pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii, Comert, Turism și Profesii Liberale, precum și în administrațiile centrale din Ministerul Economiei și Comerțului, Departamentul de Comert Exterior din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Departamentul de Comert Exterior și Promovare Economica din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Comerțului, Ministerul Comerțului și Turismului, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperarii Economice Internationale, Ministerul Comerțului Exterior și din unitatile cu specific de comert exterior și cooperare economica internationala, precum și ca trimisi în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele și alte reprezentante ale României din strainatate beneficiaza de pensie de serviciu dacă indeplinesc urmatoarele condiții cumulative de pensionare:

a) au vârsta de 60 de ani și stagiul complet de cotizare de 30 de ani;

b) au o vechime în munca de cel puțin 18 ani în activitatea de comert exterior și cooperare economica internationala, din care cel puțin 4 ani în misiune permanenta la ambasadele, consulatele și alte reprezentante ale României din strainatate, cu grade diplomatice sau consulare. De la condiția de cel puțin 4 ani în misiune permanenta la ambasadele, consulatele și alte reprezentante ale României din strainatate sunt exceptate persoanele care realizează o vechime de cel puțin 4 ani pe functii diplomatice în centrala Ministerului Afacerilor Externe, precum și persoanele care au fost trimise în strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, pe parcursul desfășurării activității de comert exterior și cooperare economica internationala, în perioade cumulate de cel puțin 4 ani.

(2) Cuantumul pensiei de serviciu pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se calculează prin aplicarea procentului de 80% la venitul lunar brut realizat, stabilit conform art. 2, avut de acestea în administrația centrală a Departamentului de Comerț Exterior la data pensionării.

(3) De la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007

(4) Pentru persoanele care au lucrat atât în Ministerul Afacerilor Externe, ca membri ai personalului diplomatic și consular, cat și în strainatate, în calitate de trimisi în misiuni permanente cu grade și functii diplomatice sau consulare de Departamentul de Comert Exterior sau de fostele ministere și departamente de comert exterior, vechimea pe perioadele respective se cumuleaza și se considera vechime în diplomatie.

(5) Pentru membrii personalului diplomatic și consular, precum și pentru alte persoane care au lucrat atât în Ministerul Afacerilor Externe, în instituțiile și organizațiile internationale menționate la art. 1, cat și în directiile și compartimentele de comert exterior și cooperare economica internationala din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, din fostele ministere și departamente de comert exterior, vechimea în diplomatie și vechimea în activitatea de comert exterior și cooperare economica internationala se cumuleaza.

Articolul 4¹

În cazul în care din insumarea perioadelor de vechime rezultă fractiuni mai mari de 6 luni, acestea se intregesc la un an, iar cele mai mici se neglijeaza.

Articolul 5

Pentru fiecare an lucrat în domeniile reglementate de prezenta ordonanță de urgență peste limitele de vechime în muncă prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), art. 4 alin. (1) lit. b) și la art. 10² alin. (1), respectiv de 18 ani, la cuantumul pensiei de serviciu rezultat din calcul se adaugă câte 1% din venitul lunar brut, stabilit conform art. 2, fără a putea depăși 100% din acest venit.

Articolul 6

În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat este mai mic decat pensia aflata în plata, se menține cuantumul cel mai avantajos.

Articolul 7

Pensiile de serviciu se actualizeaza în raport cu nivelul salariului de baza al personalului în activitate, în administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv în administratia centrala a Ministerului Economiei și Comerțului, corespunzător functiilor avute de persoanele pensionate.

Articolul 8

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas, la data decesului titularului care beneficia de pensie de serviciu sau indeplinea condițiile pentru obtinerea acesteia, potrivit prezentei ordonante de urgenta, la vârsta de 60 de ani.

(2) Copiii persoanelor îndreptățite la pensie de serviciu au dreptul la pensie de urmaș din pensia acestora în condițiile de stabilire și plată prevăzute de Legea nr. 19/2000

(3) În condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), beneficiaza de pensie de urmas din pensia de serviciu și sotia sau sotul și copiii persoanelor decedate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(4) Actualizarea pensiilor de urmas din pensiile de serviciu se face în concordanta cu prevederile art. 7.

Articolul 9

Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidaritatii Sociale.

Articolul 9¹

Pensia de serviciu calculată pentru persoanele care nu indeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de legislatia privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, până la stabilirea pensiei pentru limita de vârsta în sistemul public, va fi suportata integral din bugetul de stat.

Articolul 10

De prevederile art. 5 și 7-9 beneficiaza și membrii personalului diplomatic și consular prevăzuți la art. 3, precum și persoanele prevăzute la art. 4 alin. (3).

Articolul 10¹ — .

(1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplică atât membrilor personalului diplomatic și consular, cat și persoanelor care au indeplinit timp de minimum 10 ani functii de demnitate publică în Ministerul Afacerilor Externe, în coordonarea direcțiilor generale de comert exterior din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, în fostele ministere și departamente de comert exterior.

(2) De prevederile prezentei ordonante de urgenta beneficiaza și persoanele care au exercitat cel puțin două mandate de ambasador al României în strainatate, pe o perioadă de minimum 8 ani.

(3) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplică, de asemenea, membrilor personalului diplomatic și consular și persoanelor care realizează o vechime de minimum 10 ani prin cumularea vechimii în functii de demnitate publică, indeplinite în instituțiile menționate la alin. (1), cu mandatul sau mandatele de ambasador în strainatate.

(4) Pensia de serviciu pentru personalul diplomatic și consular și pentru persoanele prevăzute la alin. (1), (2) și (3) este de 80% din venitul lunar brut, reprezentând salariul de bază și sporurile acordate potrivit legii, al ambasadorului aflat în activitate în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007

Articolul 10²

privind statutul judecatorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se cumuleaza și se ia în considerare la stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cu respectarea condițiilor art. 1 lit. a), dacă persoanele respective au o vechime cumulata de 18 ani, din care cel puțin 9 ani în diplomatie sau în activitatea de comert exterior și cooperare economica internationala.

(1) Vechimea în diplomatie, vechimea în activitatea de comert exterior și cooperare economica internationala, precum și vechimea în magistratura stabilita conform prevederilor Legii nr. 303/2004

(2) În cadrul vechimii de cel puțin 9 ani în activitatea de comert exterior și cooperare economica internationala prevăzută la alin. (1), persoanele în cauza trebuie să indeplineasca și condițiile de vechime în misiuni permanente în strainatate, prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b).

Articolul 11

Prezenta ordonanță de urgență se completeaza în mod corespunzător cu legislatia privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Articolul 11¹

, de personalul Ministerului Afacerilor Externe și al fostelor ministere și departamente de comert exterior, pe perioada desfășurării misiunilor în strainatate, pensia de serviciu se majoreaza în raport cu sumele datorate corespunzător drepturilor salariale avute în tara pe aceeași perioadă.

(1) Pentru contribuțiile la pensia suplimentara achitate în valută, potrivit prevederilor Legii nr. 3/1977

(2) Criteriile și procentele de majorare a pensiei de serviciu, pentru contribuțiile la pensia suplimentara achitate în valută, pentru toate categoriile de personal reglementate de prezenta ordonanță de urgență, sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 751/2004 privind criteriile și procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic și consular pentru contribuțiile la pensia suplimentara achitate în valută.

Articolul 11²

Pentru fiecare lună în care personalul reglementat de prezenta ordonanță de urgență a deținut funcții de conducere în administrația centrală a celor două ministere, respectiv Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, la cuantumul pensiei de serviciu rezultat din calcul se adaugă câte o cotă procentuală de: 0,167% pentru funcțiile de secretar general și secretar general adjunct, 0,125% pentru funcțiile de director general, director general adjunct, director și director adjunct și câte 0,084% pentru funcțiile de șef serviciu și șef birou, din venitul lunar brut, stabilit conform art. 2, fără ca prin aceasta să se depășească 100% din acest venit. Prevederile acestui articol se aplică numai personalului care la data pensionării nu a deținut astfel de funcții.

Articolul 12

Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale, Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Comert Exterior vor asigura aplicarea prezentei ordonante de urgenta după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 13

Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul afacerilor externe, Mircea Geoana Departamentul de Comert Exterior Eugen Dijmarescu, secretar de stat p. Ministrul muncii și solidaritatii sociale, Petre Ciotlos, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 21 mai 2003. Nr. 36.