(1) Dacă în urma investigațiilor realizate de organele de cercetare penală la nivel național sau, după caz, de organele de cercetare administrativă, persoanele responsabile sunt trimise în judecată și există o hotărâre definitivă a instanței, Comisia Europeană va proceda la recuperarea sumelor rambursate din fonduri externe nerambursabile potrivit prevederilor pct. 8 din Comunicarea Comisiei și reglementărilor europene în vigoare.
(2) Dacă în urma investigațiilor realizate de Parchetul European, persoanele responsabile sunt trimise în judecată și există o hotărâre definitivă a instanței, Comisia Europeană va proceda la recuperarea sumelor rambursate din fonduri externe nerambursabile, potrivit prevederilor pct. 8 din Comunicarea Comisiei și reglementărilor europene în vigoare.
(3) Sumele care fac obiectul investigațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) , precum și corecțiile financiare care au făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene ca urmare a unei proceduri contradictorii, fără a aduce atingere prevederilor art. 145 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, se pot compensa cu sumele din cheltuielile suprarezervate, dacă sunt disponibile, în condițiile prevăzute la pct. 4.4 și la pct. 9 din Comunicarea Comisiei. În cazul în care nu există posibilitatea compensării cu sumele din cheltuielile suprarezervate, în condițiile prevăzute la pct. 4.4 din Comunicarea Comisiei, Comisia va proceda la recuperarea sumelor în cauză potrivit prevederilor pct. 8 din Comunicarea Comisiei.
(4) Sumele recuperate de Comisia Europeană potrivit prevederilor pct. 8 din Comunicarea Comisiei sau ca urmare a procedurii contradictorii prevăzute la art. 145 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management constituite potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare.