Din cheltuielile suprarezervate se suportă cheltuieli care provin din:
a) neregulile constatate pentru proiectele/operațiunile pentru care se află în curs de desfășurare anchete derulate de organisme naționale diferite de autoritățile programului, cum ar fi: anchetele poliției, anchetele judiciare sau penale și/sau la organismele europene sau pentru care au fost formulate suspiciuni de fraudă și/sau care se află în investigare la Departamentul pentru Luptă Antifraudă/Direcția Națională Anticorupție;
b) corecțiile financiare aplicate la nivelul programelor operaționale în condițiile prevăzute de regulamentele europene;
c) sume reprezentând alte nereguli/corecții financiare în condițiile prevăzute de regulamentele europene.