(1) Autoritatea de management a Programului operațional Competitivitate 2014-2020 transmite lista proiectelor/operațiunilor de infrastructură de cercetare și transfer tehnologic, care îndeplinesc condițiile pentru etapizare prevăzute la art. 4 până la data de 30 septembrie 2023, către autoritatea de management a Programului creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare 2021-2027.

(2) În situația declarării ca nefuncțional a proiectului major „Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)“, finanțat în cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 1, beneficiarul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ are obligația îndeplinirii obiectivelor proiectului până la data de 31 decembrie 2026.

(3) Cheltuielile aferente proiectului prevăzut la alin. (2) realizate după data de 31 decembrie 2023 se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinație, prin bugetul ordonatorului principal de credite, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu respectarea prevederilor naționale și ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat.

(4) În situația declarării ca nefuncționale a proiectelor implementate de institute de cercetare de drept public în cadrul axei prioritare 1 a Programului operațional Competitivitate 2014-2020, beneficiarii au obligația îndeplinirii obiectivelor proiectelor până la data de 31 decembrie 2026.

(5) Cheltuielile aferente proiectelor prevăzute la alin. (4) realizate după data de 31 decembrie 2023 se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu respectarea prevederilor naționale și ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat.

(6) Proiectul „HUB de servicii MMPS-SII-MMPS“ finanțat în cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 2, având ca beneficiar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, se poate etapiza în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, în cadrul Programului creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare 2021-2027. Prin excepție, în situația declarării acestui proiect ca nefuncțional, beneficiarul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale are obligația îndeplinirii obiectivelor proiectului până la data de 31 decembrie 2026.

(7) Cheltuielile aferente proiectului prevăzut la alin. (6) realizate după data de 31 decembrie 2023 se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinație, prin bugetul ordonatorului principal de credite, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

(8) Proiectele etapizate prevăzute la alin. (1) au valoarea determinată pentru restul de finanțat actualizată la nivelul contractelor de finanțare la data de 31 decembrie 2023, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2022 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2022 , cu modificările și completările ulterioare.

(9) Contractele de finanțare pentru proiectele etapizate se încheie de către autoritatea de management a Programului creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare pentru a asigura continuitatea implementării cu data de 1 ianuarie 2024, în condițiile prevăzute la art. 118 sau, după caz, la art. 118a din Regulamentul (UE) 2021/1.060 și la art. 6 alin. (2) , la nivelul valorii actualizate a valorii rămase de actualizat și în limita valorii alocate din fonduri externe nerambursabile, a cofinanțării bugetului de stat și a valorii supracontractării prevăzute de art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 .

(10) Autoritatea de management a Programului creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare 2021-2027 are obligația ca până la data de 30 septembrie 2023 să ia măsurile care se impun pentru modificarea programului operațional în vederea includerii la finanțare a proiectelor/operațiunilor cuprinse în Lista proiectelor/operațiunilor propuse a fi etapizate transmisă de autoritatea de management a Programului operațional Competitivitate 2014-2020, și care îndeplinesc condițiile pentru etapizare prevăzute la art. 4 și 5 .

(11) Proiectele „Sistem informatic pentru registrele de sănătate - RegInterMed“ și „Sistem informatic pentru evidența clinică a secțiilor A.T.I. (S.I.E.C.-A.T.I.)“, finanțate prin Programul operațional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 2, se pot etapiza, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, în cadrul Programului creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare 2021-2027, urmând ca autoritatea de management a Programului creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare 2021-2027 să aloce sumele necesare finanțării celor două proiecte.