LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

OUG 36/2023 · 3 articole

Articolul 1

(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul general cuprinzând măsurile, activitățile și termenele care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020 din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și programelor de cooperare transfrontalieră finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și prin Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA II), precum și programelor operaționale finanțate din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD).

(3) Pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020, autoritățile de management au responsabilitatea elaborării Raportului final de implementare și a transmiterii acestuia către Comisia Europeană, până la data de 15 februarie 2026, respectiv 31 mai 2024 în cazul ultimului raport anual de implementare a programului operațional finanțat din FEPAM și până la data de 15 februarie 2026 pentru transmiterea raportului final de implementare a programului operațional finanțat din FEAD. Raportul final de implementare, respectiv ultimul raport anual de implementare în cazul FEPAM este însoțit, după caz, de anexele cuprinzând Lista cu operațiunile etapizate din perioada de programare 2014-2020 în perioada de programare 2021-2027, lista cu operațiunile nefuncționale, lista cu proiectele/operațiunile care fac obiectul unei proceduri judiciare/administrative cu efect suspensiv pentru care sunt sume suspendate de la procedura de declarare/certificare, lista cu proiectele majore etapizate și lista cu proiectele majore declarate nefuncționale.

Articolul 2

(1) În ceea ce privește referirile la perioada de programare 2014-2020, termenii și expresiile „Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)“, „Fondul social european (FSE)“, „Fondul de coeziune (FC)“, „Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)“ au înțelesurile și obiectivele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

(2) În ceea ce privește referirile la perioada de programare 2014-2020, termenul „Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA II)“ are înțelesurile și obiectivele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei din 2 mai 2014 privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA II), cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 447/2014.

(3) În ceea ce privește referirile la perioada de programare 2014-2020, termenul „Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane“ are înțelesurile și obiectivele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 223/2014.

(4) Fondurile prevăzute la alin. (1)-(3) sunt denumite în continuare fonduri europene aferente perioadei de programare 2014-2020.

(5) În ceea ce privește referirile la perioada de programare 2014-2020, termenii „program operațional“, „program de cooperare transfrontalieră“ denumit în continuare program CT, „prioritate“, „obiectiv specific“, „beneficiar“, „operațiune“, „operațiune finalizată“, „instrumente financiare“ au înțelesul prevăzut la art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar termenul „proiect major“ are înțelesul prevăzut la titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 447/2014, cu modificările și completările ulterioare.

(6) În ceea ce privește referirile la perioada de programare 2014-2020, termenul „raport final de implementare“ are înțelesul specificat la art. 50 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și face parte din documentele din pachetul final de documente care se transmite Comisiei Europene la închiderea programelor operaționale, așa cum este specificat la art. 138 și 141 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 118 și 118a din Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu modificările și completările ulterioare. În cazul FEPAM, prin „raport final de implementare“ se înțelege „ultimul raport anual de implementare“, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

(7) În ceea ce privește referirile la perioada de programare 2021-2027, termenii și expresiile „Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)“, „Fondul social european Plus (FSE+)“, „Fondul de coeziune (FC)“, „Fondul pentru tranziție justă (FTJ)“ și „Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA)“ au înțelesurile și obiectivele prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/1.060, denumite în continuare fonduri europene aferente perioadei de programare 2021-2027.

(8) În ceea ce privește referirile la perioada de programare 2021-2027, termenii „program“, „prioritate“, „beneficiar“, „operațiune“, „instrumente financiare“, „operațiune de importanță strategică“, „granturi supuse unor condiții“ au înțelesul prevăzut la art. 2 din Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu modificările și completările ulterioare, iar termenul „obiectiv specific“ se referă la obiectivele specifice ale fiecărui fond, așa cum sunt definite la art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1.057/2021 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului social european Plus (FSE+) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.296/2013 și la art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.058/2021 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune.

(9) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenul „buget rezervat“ reprezintă suma calculată ca procent sau în valoare absolută din alocarea publică totală aprobată de Comisia Europeană pentru un program aferent perioadei de programare 2021-2027, care cuprinde valoarea aferentă fondurilor europene 2021-2027 și a cofinanțării publice naționale, destinată finanțării etapei II a proiectelor/operațiunilor care îndeplinesc condițiile de etapizare și pe care autoritatea de management o poate utiliza în acest scop.

Articolul 3

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) beneficiar din mediul de afaceri - întreprinderea care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul juridic și de modul de finanțare a acesteia, și care are încheiat contract de finanțare în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legislației în domeniul ajutorului de stat, inclusiv operatori economici care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;

b) documentele de închidere - pachetul de documente care trebuie transmise Comisiei Europene până la 15 februarie 2026, cu posibilitatea de prelungire până la data de 1 martie 2025 de către Comisie, conform prevederilor art. 138 și ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 63 alin. (5) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.296/2013, (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 1.304/2013, (UE) nr. 1.309/2013, (UE) nr. 1.316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 46 alin. (5) din Regulamentul nr. 447/2014, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare program operațional/program CT din perioada de programare 2014-2020, respectiv până la 31 mai 2024 în cazul programelor operaționale finanțate din FEPAM, conform prevederilor art. 114 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014, cu modificările și completările ulterioare, și până la 15 februarie 2026 în cazul programelor operaționale finanțate din FEAD, conform prevederilor art. 13 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările și completările ulterioare, și care conține:

(i) conturile contabile pentru ultimul exercițiu contabil;

(ii) declarația de gestiune pentru ultimul exercițiu contabil și rezumatul anual;

(iii) raportul final de implementare a programului operațional 2014-2020, conform prevederilor regulamentelor europene aplicabile, ultimul raport anual de implementare al FEPAM pentru programul operațional finanțat din FEPAM, respectiv raportul final de implementare al FEAD pentru programul operațional finanțat din FEAD, cu respectarea termenelor aplicabile fiecărui fond, specificate la lit. b) ;

(iv) opinia de audit pentru ultimul exercițiu contabil, însoțită de raportul final de control al Autorității de audit;

c) data finală de eligibilitate a cheltuielilor achitate de beneficiari - data până la care cheltuielile efectiv plătite de beneficiari pentru punerea în aplicare a operațiunilor finanțate din fondurile europene 2014-2020, potrivit contractelor de finanțare legal încheiate, realizate cu aplicarea prevederilor legale naționale și ale Uniunii Europene aplicabile, sunt eligibile și pot fi rambursate de Comisie, cu excepția cheltuielilor efectuate în cadrul instrumentelor financiare, respectiv 31 decembrie 2023, în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare;

d) progres financiar - se calculează ca raport procentual între valoarea eligibilă a cererilor de rambursare/cererilor de plată autorizate de autoritatea de management și a cererilor de rambursare/cererilor de plată depuse la autoritatea de management și/sau organismul intermediar pentru cheltuielile efectuate până la o dată de referință, care nu poate depăși data de 31 decembrie 2023, și valoarea eligibilă a contractului de finanțare, pe de altă parte.

e) proiecte de infrastructură publică de interes local/regional/ național - proiecte de infrastructură de transport indiferent de natura acesteia, alimentare cu apă, apă uzată, termoficare, infrastructură energetică, sisteme de management integrat al deșeurilor, biodiversitate, decontaminarea siturilor contaminate, infrastructură pentru prevenirea și reducerea riscurilor naturale generate de schimbări climatice, infrastructură și echipamente pentru intervenții în situații de urgență, infrastructură educațională, sănătate, asistență și protecție socială, infrastructură de cercetare și transfer tehnologic care au ca beneficiari entitățile publice, proiecte din domeniul energiei, infrastructurii de alimentare cu gaze naturale, valorificarea resurselor regenerabile care au ca beneficiari entitățile publice, proiecte de specializare inteligentă, indiferent de beneficiar, care au fost implementate experimental la nivelul regiunilor mai puțin dezvoltate din România, entități de transfer tehnologic, precum și proiecte de infrastructură de interes local: drumuri județene, mobilitate urbană, spații verzi, regenerare urbană, eficiență energetică și alte categorii de proiecte de infrastructură care sunt proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și prin intermediul cărora se asigură prestarea unor servicii publice de interes local pe bază de contract de delegare de gestiune;

f) proiect/operațiune etapizat/ă - proiect/operațiune care nu a fost finalizat/ă fizic sau implementat/ă integral până la data de 31 decembrie 2023, nu a beneficiat de finanțare din fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2007-2013 și îndeplinește condițiile cumulative prevăzute la art. 118 sau, după caz, condițiile cumulative prevăzute la art. 118a din Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor naționale și ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, după caz;

g) proiect/operațiune finalizat/ă - proiect/operațiune încheiat/ă în mod fizic sau implementat/ă integral, pentru care toate plățile aferente au fost suportate și plătite de beneficiari, iar contribuția publică corespunzătoare a fost plătită beneficiarilor;

h) proiect/operațiune funcțional/ă - proiect/operațiune finalizat/ă fizic sau implementat/ă integral și care contribuie la îndeplinirea obiectivelor priorităților relevante în momentul depunerii documentelor de încheiere;

i) proiect/operațiune nefuncțional/ă - proiect/operațiune care nu a fost finalizat/ă fizic sau implementat/ă integral până la data de 31 decembrie 2023 și/sau nu contribuie la obiectivele priorităților relevante, cu îndeplinirea condițiilor cumulative referitoare la încheierea programelor operaționale 2014-2020 adoptate pentru a beneficia de asistență din partea Fondului european de dezvoltare regională, a Fondului social european, a Fondului de coeziune și a Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și a programelor de cooperare transfrontalieră din cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA II) (2014-2020), pentru care beneficiarii își angajează răspunderea realizării integrale a indicatorilor și obiectivelor din contribuție proprie și asigură funcționalitatea acestora până la data de 31 decembrie 2026;

j) proiect/operațiune nefinalizat/ă - operațiune/proiect care nu a fost finalizat/ă fizic sau implementat/ă integral până la data de 31 decembrie 2023 și pentru care beneficiarii își angajează răspunderea realizării integrale a indicatorilor și obiectivelor din contribuție proprie și asigură funcționalitatea acestora până la data de 31 decembrie 2025, iar această accepțiune este aplicabilă exclusiv în legătură cu închiderea programelor operaționale 2014-2020 și a programelor CT 2014-2020 și nu înlocuiește definiția de la art. 2 alin. (3) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare;

k) raportul final de control și opinia de audit - documente elaborate de Autoritatea de audit în condițiile art. 127 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, prin care se evaluează corectitudinea aplicației de plată a soldului final, legalitatea și regularitatea operațiunilor/proiectelor cuprinse în aplicația de plată intermediară finală, asigurarea fiabilității datelor referitoare la indicator, asigurarea faptului că suma cheltuielilor publice plătite beneficiarilor este cel puțin egală cu contribuția din partea fondurilor, precum și informații privind constatările deschise rezultate din auditurile efectuate de serviciile Comisiei Europene sau de Curtea de Conturi Europeană.