LexistoriaDreptul la drept.

Sistemul de guvernanță al închiderii programelor operaționale. Atribuții și responsabilități

Azi

OUG 36/2023 · 3 articole

Articolul 25

Autoritățile de management ale programelor operaționale 2014-2020 au obligația realizării următoarelor activități principale, cu luarea în considerare a termenelor stabilite de Comisia Europeană:

a) cereri de modificare a deciziilor Comisiei privind programele operaționale/proiectele majore;

(i) depunerea la Comisia Europeană a cererii de modificare a unei decizii pentru un program operațional/program CT, inclusiv modificarea planului de finanțare pentru transferul de fonduri între prioritățile aceluiași program în cadrul aceluiași obiectiv și al componentelor obiectivului și în cadrul aceluiași fond, până la data de 30 septembrie 2023;

(ii) depunerea la Comisia Europeană a cererii de modificare a unui proiect major, până la data de 30 septembrie 2023;

b) prelungirea duratei contractelor de finanțare; În scopul îndeplinirii obiectivelor și indicatorilor proiectelor, precum și în vederea asigurării funcționalității acestora, autoritățile de management prelungesc prin acte adiționale perioada de implementare a contractelor de finanțare după data de 31 decembrie 2023, cu respectarea termenului prevăzut în prezenta ordonanță de urgență cu privire la raportarea privind proiectele/operațiunile nefuncționale, respectiv până la data de 31 decembrie 2026, iar pentru cele nefinalizate raportul final se trimite până la data de 31 decembrie 2025. Cheltuielile necesare finalizării fizice a proiectelor/operațiunilor nefuncționale, respectiv a proiectelor/operațiunilor nefinalizate, se suportă de beneficiari în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (3) , respectiv la art. 17 alin. (3) ;

c) verificări cereri de rambursare/cereri de plată/cereri de rambursare aferente cererilor de plată/rapoarte de progres pentru programele CT:

(i) urmărirea respectării de către beneficiari a termenelor contractuale/legale pentru depunerea cererilor de rambursare/rapoartelor de progres pentru cheltuielile plătite de aceștia până la data de 31 decembrie 2023;

(ii) analiza/autorizarea, după caz, a cererilor de rambursare/ rapoartelor de progres primite de la beneficiari, aferente cheltuielilor plătite până la data de 31 decembrie 2023;

(iii) realizarea verificărilor de management pentru cererile de rambursare/rapoartele de progres, conform regulamentelor europene aplicabile;

d) raportări instrumente de inginerie financiară: – transmiterea către Comisia Europeană, după caz, a datelor privind instrumentele de inginerie financiară, conform regulamentelor europene aplicabile;

e) analize și verificări de management pentru cererea finală pentru o plată intermediară pentru ultimul exercițiu contabil:

(i) realizarea verificărilor de management, în conformitate cu regulamentele europene aplicabile pentru cheltuielile solicitate de beneficiari;

(ii) asigurarea că cererea finală pentru o plată intermediară pentru ultimul exercițiu contabil aferentă programului a fost și poate fi reconciliată cu înregistrările din sistemul contabil aferent programului, respectiv cu cele din Sistemul unic de management al informației/sistemului electronic de monitorizare e-MS;

(iii) asigurarea că există o pistă de audit adecvată până la nivelul beneficiarului, pentru fondurile Uniunii Europene și pentru fondurile acordate de la bugetul de stat aferente acestora;

(iv) reflectarea în declarația finală de cheltuieli pentru program a sumei aferente contribuției publice eligibile autorizate, în conformitate cu reglementările europene aplicabile, cu excepția programelor de cooperare teritorială europeană;

(v) asigurarea întrunirii condițiilor stabilite în regulamentele europene aplicabile cu privire la avansurile plătite beneficiarilor, în ceea ce privește ajutoarele de stat, potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și în contul instrumentelor de inginerie financiară;

(vi) finalizarea investigațiilor pentru toate suspiciunile de neregulă rezultate din verificările de management, verificările efectuate de Autoritatea de certificare și plată/Serviciul certificare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru programele de cooperare teritorială europeană, auditurile de sistem și de operațiuni ale Autorității de audit, auditurile efectuate de către alte organisme naționale și auditurile Comisiei și Curții Europene de Conturi;

(vii) stabilirea sumelor care reprezintă dobânda bonificată pentru prefinanțare și care a fost alocată în cadrul programelor, conform prevederilor regulamentelor europene aplicabile;

(viii) calcularea deducerilor noi/suplimentare de venituri nete aferente proiectelor generatoare de venituri și reflectarea corespunzătoare a acestora în declarația finală de cheltuieli;

(ix) verificarea stadiului implementării proiectelor din lista proiectelor nefinalizate în perioada de eligibilitate, a căror finalizare trebuia asigurată de beneficiari din resurse proprii;

(x) asigurarea că toate proiectele incluse în declarația finală de cheltuieli/aplicația finală de plată pentru programele de cooperare teritorială europeană sunt funcționale sau vor fi incluse în lista operațiunilor nefuncționale;

(xi) stabilirea listei operațiunilor nefuncționale conform modelului prevăzut în anexa II la Comunicarea Comisiei pentru aprobarea orientărilor privind închiderea programelor operaționale;

(xii) stabilirea listei operațiunilor etapizate conform modelului prevăzut în anexa I la Comunicarea Comisiei pentru aprobarea orientărilor privind închiderea programelor operaționale;

(xiii) stabilirea listei proiectelor majore și a informațiilor incluse în anexa I la raportul final de implementare;

(xiv) analiza operațiunilor care fac obiectul unei proceduri judiciare/unui recurs administrativ cu efect suspensiv și stabilirea listei cu aceste operațiuni, în funcție de decizia de includere în conturile contabile a ultimului exercițiu contabil, precum și de includere în declarația de cheltuieli pentru autorizare/certificare, de înlocuire cu altă operațiune eligibilă, respectiv din cheltuieli suprarezervate, ori de menținere în program, conform modelului prevăzut în anexa III la Comunicarea Comisiei pentru aprobarea orientărilor privind închiderea programelor;

(xv) luarea deciziei cu privire la solicitarea suportării de la bugetul general al Uniunii Europene a sumelor declarate conform prevederilor regulamentelor europene aplicabile drept „Sume nerecuperabile“;

f) întocmirea și transmiterea către Autoritatea de certificare și plată din cadrul Ministerului Finanțelor a declarației finale de cheltuieli, respectiv autorizarea și înaintarea spre certificare a declarației finale de cheltuieli prin sistemul electronic de monitorizare e-MS pentru programele de cooperare teritorială europeană;

g) concilierea rezumatului anual cu proiectul conturilor anuale;

h) raportarea pentru ultimul exercițiu contabil a debitelor constituite, care urmează să fie recuperate și a celor nerecuperabile, dar înainte de depunerea documentelor de încheiere, cu excepția programelor CT;

i) implementarea recomandărilor din rapoartele de audit;

j) elaborarea raportului final de implementare, consultarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și corelarea informațiilor financiare cu cele incluse în declarația finală de cheltuieli, cu excepția programelor de cooperare teritorială europeană;

k) transmiterea raportului final de implementare la Autoritatea de audit;

l) abrogată;

m) aprobarea raportului final de implementare:

(i) definitivarea raportului final de implementare, pe baza constatărilor/recomandărilor preliminare de audit ale Autorității de audit și a comentariilor rezultate din consultarea tuturor părților interesate;

(ii) aprobarea de către Comitetul de monitorizare a programului operațional 2014-2020 a raportului final de implementare și a anexelor la acesta, conform prevederilor regulamentelor europene aplicabile;

n) transmiterea la Comisia Europeană, prin sistemul electronic de schimb de date, denumit în continuare SFC 2014, până la data de 15 februarie 2026, a raportului final de implementare, cu excepția ultimului raport anual de implementare al FEPAM/FEAD, pentru care regulamentele europene prevăd o altă dată, a declarației de gestiune și rezumatului anual;

o) raportarea către Comisia Europeană privind stadiul proiectelor/operațiunilor nefuncționale, până la data de 15 februarie 2027, respectiv raportarea periodică, conform solicitărilor Comisiei Europene, cu privire la aspectul operațional al proiectelor finalizate și la măsurile luate pentru finalizarea proiectelor din Lista operațiunilor declarate nefuncționale;

p) raportarea privind proiectele/operațiunile afectate de anchete naționale în curs sau suspendate printr-o procedură judiciară sau o cale de atac administrativă cu efect de suspendare: informarea permanentă a Comisiei cu privire la rezultatul procedurilor judiciare/administrative privind proiectele aferente proiectelor/operațiunilor prevăzute la art. 19 alin. (1) și (2) .

Articolul 26

Autoritatea de certificare și plată din cadrul Ministerului Finanțelor/Serviciul certificare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru programele de cooperare teritorială europeană are obligația realizării următoarelor activități principale, cu luarea în considerare a termenelor stabilite de Comisia Europeană:

a) verificări pentru întocmirea aplicației de plată intermediară finală:

(i) asigurarea că există suficiente informații de la autoritatea de management pentru certificarea sumelor declarate;

(ii) asigurarea că debitele constituite sunt luate în considerare în aplicația de plată intermediară finală;

(iii) solicitarea de informații suplimentare și efectuarea de verificări proprii, dacă este necesar;

(iv) deducerea din cheltuielile declarate Comisiei a veniturilor nete calculate pentru proiectele generatoare de venituri, în baza informațiilor primite de la autoritatea de management;

(v) elaborarea anexei la declarația de cheltuieli referitoare la instrumentele de inginerie financiară și ajutoarele de stat, în baza informațiilor primite de la autoritatea de management, cu excepția programelor de cooperare teritorială europeană;

(vi) asigurarea că informațiile financiare cuprinse în aplicația de plată intermediară finală sunt aliniate cu cele din SFC 2014;

b) transmiterea la Comisie a aplicației de plată intermediară finală până la data de 31 iulie 2025;

c) elaborarea conturilor/conturilor finale și a anexelor la acestea;

d) transmiterea către Comisia Europeană, prin SFC 2014, a conturilor aferente ultimului exercițiu contabil, până la data de 15 februarie 2026, cu posibilitatea de prelungire până la data de 1 martie 2025 de către Comisie.

Articolul 27

(1) Autoritatea de audit efectuează auditul de închidere, elaborează opinia de audit și raportul de control al programului în conformitate cu prevederile regulamentelor europene aplicabile.

(2) Corelativ termenelor asumate de autoritatea de management și de Autoritatea de certificare și plată/Serviciul certificare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru programele de cooperare teritorială europeană, în acord cu recomandările Comisiei din orientările referitoare la închiderea programelor operaționale 2014-2020/programelor CT 2014-2020, Autoritatea de audit realizează activitățile necesare elaborării documentelor pentru care este responsabilă din pachetul de închidere, cu luarea în considerare a termenelor stabilite de Comisia Europeană:

a) până la data de 15 februarie 2026, cu posibilitatea de prelungire până la data de 1 martie 2025 de către Comisie: finalizarea verificării documentelor din pachetul de închidere:

(i) solicitarea de completări și clarificări de către autoritatea de management și Autoritatea de certificare și plată;

(ii) comunicarea către Autoritatea de certificare și plată/ Serviciul certificare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru programele de cooperare teritorială europeană a eventualelor corecții/ observații care sunt necesar a fi avute în vedere la transmiterea prin SFC 2014, a conturilor aferente ultimului exercițiu contabil;

(iii) comunicarea către Autoritatea de certificare și plată/ Serviciul certificare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru programele CT, a rezultatelor finale ale misiunilor de audit aferente documentelor de închidere;

b) până la data de 15 februarie 2026, cu posibilitatea de prelungire până la data de 1 martie 2025 de către Comisie: transmiterea la Comisie, prin SFC 2014, a opiniei de audit și raportului de control pentru fiecare program operațional/program CT.

Capitolul VI — Sistemul de guvernanță al închiderii programelor operaționale. Atribuții și responsabilități · OUG 36/2023 · Lexistoria