(1) Obligațiile prevăzute la art. 3 alin. (1) se scutesc la plată, total sau parțial, la data transferului dreptului de proprietate în cazul privatizării, în condițiile legii, ori la data de 31 decembrie 2006, în situația în care agenții economici prevăzuți în anexa nr. 2 își achită lunar obligațiile fiscale curente cu termene de plată începând cu data de 1 ianuarie 2004.

(2) Pentru perioada 1 ianuarie 2004 și până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, obligațiile curente pot fi reeșalonate și achitate până la data de 25 noiembrie 2004.

(3) În situația în care nu sunt îndeplinite prevederile alin. (1) , obligațiile fiscale evidențiate în conturi extrabilanțiere se înregistrează în conturi bilanțiere, iar calculul accesoriilor se continuă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aplicându-se sancțiunile prevăzute la art. 14 , precum și alte măsuri privind răspunderea materială prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.