(1) Evaluarea cunoștințelor și aptitudinilor manageriale pe baza unor proiecte de management se organizează de ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea cărora funcționează serviciile publice deconcentrate respective, în termen de maximum 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Data desfășurării evaluării în condițiile alin. (1) se aduce la cunoștință publică prin grija ordonatorului principal de credite, prin afișare la sediul și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice.

(3) Candidații depun proiectul de management și un dosar care să conțină următoarele documente:

a) copie de pe cartea de identitate;

b) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate;

c) copie legalizată de pe diploma de studii;

d) cazier judiciar;

e) declarație pe propria răspundere că nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.

(4) Proiectele de management prezentate de candidați sunt elaborate pentru o perioadă de maximum 4 ani și vor cuprinde cel puțin următoarele:

a) identificarea problemelor existente în domeniul de activitate al serviciului public deconcentrat;

b) obiective și direcții de acțiune pentru eficientizarea domeniului de activitate al instituției și pentru îmbunătățirea actului managerial;

c) dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului din subordine;

d) aplicarea principiilor de eficiență, eficacitate și economie în gestionarea mijloacelor financiare și a resurselor umane și materiale ale instituției respective;

e) propuneri de îmbunătățire a colaborării instituționale.

(5) Evaluarea candidaților și a proiectelor de management prezentate de aceștia se face de comisii constituite la nivelul ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciile publice deconcentrate respective, formate din specialiști în domeniul de activitate. Din aceste comisii face parte în mod obligatoriu și un reprezentant al instituției prefectului din județul respectiv.