(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu până la data 15 martie 2021, astfel încât creditorul să fie în situația de a analiza și emite decizia până la 31 martie 2021.
(2) În cazul în care debitorul nu poate transmite cererea prin unul dintre mijloacele enumerate la alin. (1) , acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat care va fi anunțat de către fiecare creditor pe pagina sa de internet, situație în care creditorul are obligația înregistrării convorbirii.
(3) Debitorul poate opta prin solicitarea transmisă creditorului să suspende obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni.
(4) Creditorul analizează solicitarea și o aprobă în condițiile prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
(5) Prelungirea duratei contractuale menționate la art. 2 produce efecte de la data comunicării solicitării de suspendare adresate creditorilor pentru solicitările aprobate de creditori.