LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 94¹

Azi

Litigiile izvorâte din contractul individual de muncă pentru sportivi sau din contractul de activitate sportivă pot fi soluționate fie de instanțele judecătorești, fie, dacă părțile decid astfel prin contractul încheiat între ele, pe calea arbitrajului instituționalizat, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările ulterioare, și în statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale.