Studiul de fundamentare trebuie să evidențieze următoarele elemente principale, care justifică, din punct de vedere economic, implementarea proiectului în parteneriat public-privat:

a) gradul de suportabilitate a proiectului și comparația opțiunilor/aranjamentelor contractuale alternative pentru implementarea proiectului;

b) structura de distribuire a riscurilor pentru fiecare opțiune alternativă de implementare a proiectului;

c) caracterizarea proiectului prin raportare la deficitul public și la datoria publică, calculate conform metodologiei aplicabile în baza legislației Uniunii Europene;

d) finanțabilitatea proiectului;

e) eficiența economică a proiectului.

f) studiul de fundamentare va conține soluții tehnice conceptuale minimale de implementare a investițiilor;

i) pentru proiectele de investiții de interes național în domeniul transporturilor, prin excepție de la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 , cu modificările și completările ulterioare, documentațiile tehnico-economice aprobate conform art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, de tip studiu de prefezabilitate/studiu de fezabilitate se echivalează prin aprobarea studiului de fundamentare conform prevederilor art. 13 alin. (3²) lit. a) .