LexistoriaDreptul la drept.

Articolul II

Azi

La data intrării în vigoare a prevederilor art. 38 alin. (1)-(4) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, funcționarii publici cu statut special care beneficiau de compensarea lunară a chiriei își păstrează acest drept până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere. După expirarea acestui termen, acordarea compensației lunare a chiriei se va face potrivit prevederilor art. 38 alin. (3) din aceeași lege.