Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 9, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Tarifele pentru cererile având ca obiect furnizarea serviciilor prestate de Agenția Națională și unitățile sale subordonate pot fi încasate de notarii publici în numele și pe seama Agenției Naționale, pe chitanțiere și facturiere ale acestei instituții, pe bonuri fiscale proprii, prin ordine de plată, ca urmare a viramentelor bancare efectuate în contul biroului notarial, prin mijloace electronice de plată sau orice alte modalități prevăzute de lege. În vederea acoperii cheltuielilor de încasare și virare, se percepe un comision din tarifele încasate. Chitanțierele și facturierele sunt puse la dispoziție de către Agenția Națională și sunt inscripționate cu datele sale de identificare. Tarifele încasate de notarii publici în contul biroului notarial, în condițiile prezentei legi, prin oricare dintre mijloacele prevăzute anterior (chitanțiere, facturiere, bonuri fiscale proprii, ordine de plată ca urmare a viramentelor bancare efectuate în contul biroului notarial, mijloace electronice de plată sau orice alte modalități prevăzute de lege) sunt virate, până la data de 25 a lunii următoare, în contul Agenției Naționale, deschis la Trezoreria Statului, conform evidențelor ținute de biroul notarial. Metodologia de încasare și virare a tarifelor de publicitate imobiliară se stabilește de Agenția Națională și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România prin protocol, care se aprobă în condițiile alin. (3). Evidența tarifelor încasate de notarii publici în condițiile prezentei legi se ține separat de evidența financiar-contabilă a biroului notarial.
2. La articolul 25 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
(2) Actele de alipire și dezlipire a imobilelor înscrise în cartea funciară se încheie în formă autentică.