Punctajul obținut de debitori în urma analizei criteriilor prevăzute la art. 7 se corecteaza după cum urmează:
a) cu minus 10 puncte în situația în care la data scadentei obligațiilor bugetare disponibilitățile bănești ale debitorului acopereau în întregime nivelul obligațiilor;
b) cu minus 40 de puncte debitorii care desfășoară în principal activități pentru care încasează contravaloarea mărfii sau a serviciului prestat anticipat ori la data transferului dreptului de proprietate, respectiv a prestării serviciului;
c) cu minus 20 de puncte pentru debitorii care, pe perioada pentru care au acumulat obligații bugetare restante, înregistrează clienți neincasati și avansuri acordate furnizorilor cu care societatea comercială sau actionarii/asociații acesteia sunt în relații de dependenta, relația de dependenta fiind cea stabilită în situația în care o persoană fizica ori juridică este acționar/asociat semnificativ în ambele societăți comerciale;
d) cu minus 20 de puncte pentru debitorii care înregistrează capitaluri proprii negative;
e) cu minus 10 puncte pentru debitorii care, în perioada în care au acumulat obligații bugetare restante, au plătit dividende acționarilor/asociaților, alții decât instituțiile publice implicate în procesul de privatizare.