(1) Autoritățile de management emit pe numele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor decizie de reziliere a contractului de finanțare conform prevederilor acestuia, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională.
(2) Decizia de reziliere a contractului de finanțare constituie titlu de creanță și cuprinde elementele actului administrativ-fiscal prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care beneficiarul/liderul de parteneriat/partenerul trebuie să efectueze plata.