(1) În bugetele beneficiarilor ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind creditele de angajament și creditele bugetare necesare finanțării valorii totale a proiectelor proprii, precum și a proiectelor ai căror beneficiari sunt entități finanțate integral din bugetele acestora, cu respectarea prevederilor art. 11 .
(2) În bugetele beneficiarilor instituții publice locale finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetele locale se cuprind creditele de angajament și creditele bugetare necesare finanțării valorii totale a proiectelor proprii, cu respectarea prevederilor art. 11 .
(3) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul execuției bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanțare prevăzute la alin. (1) , autoritățile administrației publice locale pot aproba contractarea de finanțări rambursabile, inclusiv pentru proiectele implementate de asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporțional cu contribuția asumată.