LexistoriaDreptul la drept.

Managementul financiar al fondurilor europene

Azi

OUG 40/2015 · 4 articole

Articolul 3

Fondurile europene se alocă și se derulează în baza prevederilor regulamentelor Uniunii Europene și ale programelor aprobate prin decizii ale Comisiei Europene.

Articolul 4

(1) Pentru maximizarea impactului fondurilor europene asupra dezvoltării economiei naționale, Ministerul Fondurilor Europene asigură coordonarea implementării și gestionării acestora în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, cooperează cu toate instituțiile/structurile cu atribuții în domeniul fondurilor europene structurale și de investiții, precum și cu beneficiarii în vederea asigurării unui management eficient al acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, putând propune, în acest sens, prin hotărâri ale Guvernului, măsuri pentru accelerarea absorbției fondurilor europene.

(2) Ministerul Finanțelor Publice asigură gestionarea fondurilor europene prin conturi deschise la Banca Națională a României și/sau Trezoreria Statului, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, putând emite în acest sens instrucțiuni cu caracter obligatoriu pentru autoritățile de management, organismele intermediare, beneficiari, lideri de parteneriat și/sau parteneri, în domeniul financiar-contabil.

(3) Sumele aferente derulării proiectelor finanțate din fonduri europene, existente în conturile beneficiarilor, nu sunt supuse executării silite pe perioada de valabilitate a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, cu excepția situației în care executarea silită privește creanțe bugetare rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Ministerul Finanțelor Publice, cu avizul Ministerului Fondurilor Europene, să efectueze pe parcursul întregului an redistribuiri de credite bugetare și de credite de angajament între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, în funcție de stadiul implementării proiectelor/programelor finanțate din fonduri europene la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, precum și în funcție de modificările determinate de realocările de fonduri între programele operaționale, efectuate în conformitate cu procedurile comunitare.

(5) Pentru proiectele preluate integral sau parțial din perioada de programare 2007-2013 în perioada de programare 2014-2020, beneficiarii prevăzuți la art. 6 și 7 sunt autorizați să introducă în buget creditele de angajament și creditele bugetare respective, repartizate pe ani, în conformitate cu prevederile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 5

(1) Prin hotărâri ale Guvernului se pot aloca temporar sume din veniturile din privatizare în lei și în valută, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului și contul curent în valută al Ministerului Finanțelor Publice deschis la Banca Națională a României, ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management pentru asigurarea plăților aferente cererilor de rambursare/cererilor de plată pentru cheltuielile eligibile rambursabile din fonduri europene.

(2) Pe tot parcursul exercițiului bugetar, soldul sumelor alocate din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management, prin intermediul Autorității de certificare, determinat ca diferență între totalul sumelor alocate și totalul sumelor restituite Ministerului Finanțelor Publice, nu poate depăși plafonul maxim de 6 miliarde lei sau echivalent și include plățile aferente cheltuielilor eligibile finanțate din instrumente structurale 2007-2013 și fonduri europene 2014-2020.

(3) Pentru neachitarea sumelor datorate la termenul de scadență, prevăzut în hotărârile Guvernului de alocare a sumelor din venituri din privatizare, se datorează dobânzi și penalități de întârziere calculate potrivit prevederilor legale în vigoare. Dobânzile și penalitățile de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului și se asigură de către ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management din bugetele proprii.

Articolul 5¹

(1) În scopul derulării operațiunilor financiare aferente gestionării instrumentelor financiare, autoritatea de management deschide un cont, în euro, la o instituție financiar-bancară.

(2) La solicitarea autorității de management, Autoritatea de certificare efectuează transferul, în euro, al sumelor aferente instrumentelor financiare, în contul prevăzut la alin. (1) .

(3) Autoritatea de management transferă suma dedicată implementării instrumentelor financiare în contul instituției financiare care implementează instrumentul financiar/instituției financiare desemnate ca fond de fonduri, conform prevederilor acordului de finanțare.