(1) Obligația declarării în Sistemul RO e-Transport a datelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) referitoare la transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat revine următorilor utilizatori:

a) destinatarului înscris în declarația vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declarația vamală de export, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul operațiunilor de import sau export, după caz;

b) beneficiarului din România, în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat;

c) furnizorului din România, în cazul tranzacțiilor interne sau al livrărilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat, după caz;

d) depozitarului, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât și pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul național din una sau mai multe partide de bunuri.

e) operatorului economic, pentru bunurile cu risc fiscal ridicat deținute și transportate între locul de încărcare și locul de descărcare, situate pe teritoriul național;

f) prestatorului de servicii din România în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României pentru prestarea de servicii, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în statul partenerului comercial;

g) beneficiarului din România în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile expediate din România pentru prestarea de servicii într-un stat membru al Uniunii Europene, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în România;

h) clientului din România în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru către care au fost expediate sau transportate bunurile, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României, cât și pentru bunurile livrate într-un stadiu ulterior după sosire, către altă persoană impozabilă din România sau în cazul în care bunurile respective sunt returnate în statul membru din care au fost expediate sau transportate inițial;

i) furnizorului din România în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru din care au fost expediate sau transportate bunurile, atât pentru bunurile expediate din România, cât și în cazul în care bunurile respective sunt returnate în România.

(1¹) Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (3) , organizatorul transportului sau operatorul de transport, după caz, are obligația să actualizeze, în perioada de valabilitate a codului UIT, informațiile privind identificarea vehiculului de transport rutier ori de câte ori acestea se modifică, înainte de repunerea în mișcare.

(1²) În situația în care, la prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România, la locul de import, la punerea în mișcare a vehiculului de transport încărcat cu bunuri cu risc fiscal ridicat sau pe parcursul desfășurării transportului, Sistemul RO e-Transport nu este funcțional, obligația de declarare prevăzută la alin. (1) , respectiv de actualizare prevăzută la alin. (1¹) se suspendă până la repunerea în funcțiune a sistemului.

(1³) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1²) , obligațiile prevăzute la alin. (1) și/sau la alin. (1¹) se îndeplinesc până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare repunerii în funcțiune a sistemului, inclusiv pentru transporturile încheiate.

(1⁴) Perioadele de nefuncționare a Sistemului RO eTransport vor fi publicate pe paginile de internet ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Ministerului Finanțelor.

(2) Utilizatorii prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să pună la dispoziția operatorului de transport rutier codul UIT aferent bunurilor transportate, direct sau prin intermediul organizatorului transportului, după caz, până cel târziu la prezentarea vehiculului în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv la punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

(3) Prin intermediul Sistemului RO e-Transport se notifică informații către părțile implicate în transportul pe teritoriul național al bunurilor cu risc fiscal ridicat.