(1) Unitățile sanitare din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, se transferă din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, astfel cum sunt acestea definite la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare entități, la cererea acestora.
(1¹) După transferul prevăzut la alin. (1) se interzice schimbarea domeniului de activitate a unităților sanitare din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevăzute în anexă.
(2) Atribuțiile și competențele Ministerului Transporturilor și Infrastructurii rezultând din calitatea de ordonator principal de credite, precum și managementul asistenței medicale acordate în cadrul unităților sanitare din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se transferă entităților prevăzute la alin. (1) , la data semnării protocolului de predare-preluare.
(3) Punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se reglementează prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la cererea entităților prevăzute la alin. (1) .
(4) În aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) se stabilesc următoarele criterii care trebuie îndeplinite cumulativ de către entitățile care preiau unitățile sanitare:
a) capacitatea și bonitatea financiară;
b) capacitatea administrativă și calitatea organelor și organismelor decizionale;
c) asigurarea managementului asistenței medicale prin structuri cu atribuții specifice în acest domeniu;
d) proiect/program de dezvoltare și modernizare a infrastructurii de sănătate și de creștere a calității serviciului medical, inclusiv un plan de investiții și de dezvoltare a tipurilor de servicii medicale oferite.
(5) Cererea entității de preluare a unităților sanitare, precum și documentele din care rezultă îndeplinirea criteriilor prevăzute la alin. (4) se transmit Comisiei privind transferul rețelei sanitare din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, denumită în continuare Comisia. Comisia analizează solicitările, iar, în situația îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute la alin. (4) , propune conducerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii promovarea hotărârii Guvernului, potrivit alin. (3) .
(6) Componența și atribuțiile Comisiei privind transferul rețelei sanitare din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și Ghidul privind stabilirea indicatorilor pentru îndeplinirea criteriilor prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.