(1) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile de management/organismele intermediare nu încheie contracte de finanțare/nu emit decizii de finanțare și nici nu acordă avizul de principiu pentru proiectele noi a căror valoare determină depășirea sumelor alocate în euro, la nivel de program.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în scopul eficientizării și accelerării implementării proiectelor, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum inițiat de ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management, respectiv cu rol de coordonare a programelor regionale, la propunerea conducerii autorităților de management, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerului Finanțelor, Guvernul poate aproba încheierea/emiterea contractelor/deciziilor de finanțare și avizelor de principiu cu depășirea sumelor alocate în euro, la nivel de program, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023 , cu modificările și completările ulterioare, acordând prioritate proiectelor aferente investițiilor diminuate și/sau eliminate din Planul național de redresare și reziliență.