(1) Începând cu data transferului dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni ale S.C. C.E.C. - S.A. către noii actionari rezultati în urma procesului de privatizare, dar nu mai tarziu de 31 octombrie 2006, depozitele persoanelor fizice la S.C. C.E.C. - S.A. vor fi garantate în conformitate cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și functionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 88/1997 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) C.E.C. - S.A. va participa la constituirea resurselor financiare ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar prin plata contribuțiilor anuale, inclusiv a contribuțiilor majorate și a celor speciale, la termenele și în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) S.C. C.E.C. - S.A. va plati la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar prima contribuție anuală aferenta deponentilor garantati persoane fizice, în termen de 60 de zile de la data prevăzută la alin. (1) . Aceasta contribuție se va calcula prin aplicarea cotei prevăzute de lege la baza de calcul a contributiei stabilite pentru ultima zi din luna anterioara datei transferului dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni ale S.C. C.E.C. - S.A., dar nu mai tarziu de 30 septembrie 2006, în functie de numărul de zile rămase până la sfârșitul anului.