Pentru contractele de finanțare semnate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în baza protocoalelor de implementare încheiate între C.N.I. și beneficiarii proiectelor aferente investiției prevăzute la art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul național de redresare și reziliență aferente componentei 3 - Managementul deșeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism și cultură, componentei 12 - Sănătate - Investiția 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice - obiective de investiții cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Națională de Investiții C.N.I. - S.A., componentei 14 - Buna guvernanță și componentei 15 - Educație, precum și pentru completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1192 din 12 decembrie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2023 , Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, beneficiarii, respectiv C.N.I. în calitate de structură de implementare, pot încheia acte adiționale în vederea introducerii C.N.I. ca parte în contractele de finanțare, implicit cu precizarea drepturilor și obligațiilor ce revin fiecăreia dintre părți.