(1) Persoanele cu atribuții de control sunt obligate să sesizeze Direcția Națională Anticorupție cu privire la orice date sau informații din care rezulta că s-a săvârșit una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanța de urgență în competenta Direcției Naționale Anticorupție.
(2) Persoanele cu atribuții de control sunt obligate ca în cursul efectuării actului de control, în situațiile prevăzute la alin. (1) , să procedeze la asigurarea și conservarea urmelor infracțiunii, a corpurilor delicte și a oricăror mijloace de proba ce pot servi organelor de urmărire penală.
(3) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor au obligația de a pune la dispoziție Direcției Naționale Anticorupție, de îndată, datele și informațiile deținute în legătura cu săvârșirea infracțiunilor privitoare la corupție.
(4) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor, la cererea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului anume desemnat de acesta, îi vor pune la dispoziție datele și informațiile prevăzute la alin. (3) , neprelucrate.
(5) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(4) atrage răspunderea juridică, potrivit legii.