Dacă pe parcursul auditului sau la finalizarea acestuia auditorii publici constata fapte pentru care exista indicii ca au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului, respectiv directorul direcției teritoriale, sesizează organele în drept.