(1) În termen de cel mult 90 de zile de la data începerii procedurii, stabilită conform art. 15 alin. (4) , referitor la autorizarea introducerii deliberate în mediu, în alte scopuri decât introducerea pe piață, autoritatea competentă ia o decizie pe baza avizului fundamentat științific al Comisiei pentru securitate biologică, a avizelor autorităților implicate, a sintezei consultării publicului, precum și pe baza consultării statelor membre, în conformitate cu prevederile art. 25 .
(2) Pentru a calcula termenul de 90 de zile, prevăzut la alin. (1) , nu se iau în considerare perioada în care se așteaptă copiile dosarului de notificare, conform art. 15 alin. (2) , și perioadele de timp în care autoritatea competentă așteaptă informațiile suplimentare de la notificator și asigură consultarea și participarea publicului la luarea deciziei. Procedura privind consultarea și participarea publicului nu trebuie să depășească cu mai mult de 30 de zile termenul de 90 de zile.
(3) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi:
a) favorabilă. Autoritatea competentă eliberează autorizația, care stabilește condițiile introducerii deliberate în mediu, la care notificatorul trebuie să se conformeze; sau
b) nefavorabilă. Autoritatea competentă respinge cererea de autorizare, dacă introducerea propusă nu îndeplinește condițiile impuse prin prezenta ordonanță de urgență.
(4) Autoritatea competentă percepe un tarif pentru emiterea autorizației, al cărui cuantum se stabilește conform prevederilor art. 69 . Notificatorul are obligația de a achita acest tarif în condițiile stabilite de autoritatea competentă.
(5) Autoritatea competentă informează notificatorul prin fax, poștă electronică sau scrisoare recomandată referitor la decizia luată, iar emiterea autorizației se face după prezentarea de către notificator a dovezii privind achitarea tarifului prevăzut la alin. (4) .
(6) Autoritatea competentă publică decizia privind emiterea autorizației pe adresa sa de internet și transmite electronic câte o copie autorității publice centrale pentru protecția mediului, Comisiei pentru securitate biologică, organului de control și la cerere fiecărei autorități implicate în procesul decizional, în termen de 7 zile de la data achitării tarifului de către notificator.
(7) Notificatorul poate să procedeze la introducerea deliberată în mediu numai după ce a primit autorizația din partea autorității competente, cu condiția respectării acesteia.
(8) Autorizația privind introducerea deliberată în mediu este emisă în limba română și limba engleză. Autorizația conține obligatoriu următoarele:
a) informații generale privind:
1. emitentul;
2. notificatorul, respectiv numele, sediul, adresa, numărul de înregistrare la registrul comerțului, codul unic de identificare, datele persoanei de contact;
b) caracterizarea organismului/organismelor modificat/ modificate genetic;
c) prezentarea modificării genetice;
d) date privind metodele de detecție și identificare;
e) condițiile în care are loc introducerea, cu menționarea cerințelor privind protecția sănătății umane și a mediului;
f) scopul introducerii;
g) locațiile aprobate, cu indicarea exactă a coordonatelor Stereo 70 pentru suprafețele de testare;
h) cerințele privind etichetarea, dacă este cazul;
i) cerințele privind monitorizarea și raportarea rezultatelor;
j) obligațiile notificatorului;
k) obligațiile operatorilor terți;
l) durata de valabilitate a autorizației.
(9) Autorizația privind introducerea deliberată în mediu nu poate fi transferată altor persoane.
(10) Deținătorul autorizației asigură că monitorizarea și raportarea rezultatelor se fac în concordanță cu cerințele din autorizație și cu prevederile legale în vigoare.