Alineatul (1) al articolului 240²⁸ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 240²⁸ (1) Administratorul delegat convoacă adunarea generală a acționarilor pentru a decide cu privire la: a) reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor; b) majorarea capitalului social și ridicarea drepturilor de preferință ale acționarilor existenți pentru subscrierea de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a noilor acțiuni emise. Prevederile art. 240⁸ alin. (4), art. 240¹² alin. (4)-(6) și art. 240¹³ lit. b) și d) se aplică în mod corespunzător.