(1) Prevederile art. XXII din Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, continuă să se aplice pentru coletele predate destinatarilor până la data de 31 octombrie 2026 inclusiv, în ceea ce privește stabilirea, colectarea, declararea și virarea la bugetul de stat a taxei logistice, păstrarea evidențelor, precum și controlul, constatarea și sancționarea faptelor săvârșite în legătură cu aceste obligații.
(2) Pentru coletele predate destinatarilor începând cu data de 1 noiembrie 2026 taxa logistică nu se datorează. Sumele încasate cu titlu de taxă logistică de către furnizorii de servicii poștale pentru aceste colete nu se virează la bugetul de stat și se restituie persoanelor de la care au fost încasate, în termen de 30 de zile de la data predării coletului.