(1) În cazul în care incintele de utilizare în condiții de izolare sunt folosite pentru prima dată, utilizatorul prezintă autorității competente, înainte de inițierea acestor activități, o notificare conținând toate informațiile prevăzute în anexa nr. 5 partea A, în vederea obținerii autorizației privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic.

(2) Pentru evaluarea fiecărui dosar de notificare, notificatorul achită tariful de evaluare în contul autorității competente.

(3) Notificarea se depune sau se transmite la autoritatea competentă prin poștă, cu confirmare, în două exemplare originale și în format electronic. Rezumatul notificării, elaborat în limbile română și engleză, și formatul electronic nu conțin datele confidențiale prevăzute la art. 21.

(4) După depunerea notificării, autoritatea competentă:

a) în termen de 15 zile de la depunerea notificării verifică informațiile primite;

b) solicită notificatorului ca în termen de maximum 9 zile să completeze dosarul de notificare. Dacă notificatorul nu transmite în acest timp informația solicitată, procedura de notificare se anulează;

c) anunță notificatorul în scris despre acceptarea notificării și inițiază procedura de autorizare.

(5) Particularități privind procedura de notificare pentru clasa 1 de izolare:

a) după obținerea autorizației, pentru orice utilizare ulterioară în condiții de izolare clasa 1 și pentru orice revizuire a termenilor autorizației, utilizatorul transmite date prevăzute în Registrul utilizatorului, pe suport hârtie și în format electronic, către autoritatea competentă în maximum 10 zile de la începerea activității;

b) la începerea activității, utilizatorii de microorganisme modificate genetic din clasa 1 sunt obligați să realizeze și să gestioneze Registrul utilizatorului care este pus la dispoziția autorităților prevăzute la art. 6 alin. (1).

(6) Particularități privind procedura de notificare pentru clasa 2 de izolare:

a) atât pentru prima utilizare, cât și pentru cele ulterioare utilizatorul prezintă autorității competente o notificare care conține informațiile prevăzute în anexa nr. 5 partea B;

b) pentru incinte autorizate anterior utilizării în condiții de izolare clasa 2 sau pentru o clasă superioară, la care se demonstrează că au fost aplicate măsurile corespunzătoare de biosecuritate, se pot iniția activități specifice condițiilor de izolare clasa 2, imediat după acceptarea unei noi notificări, cu acordul autorității competente, autorizația fiind acordată în 45 de zile de la data acceptării notificării;

c) în situațiile în care incintele nu au fost supuse unei notificări anterioare pentru utilizare în condiții de izolare clasa 2 sau într-o clasă superioară, utilizarea în condiții de izolare clasa 2 în absența unor indicații contrare din partea autorităților prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b)-f), după expirarea perioadei de 45 de zile de la înaintarea notificării prevăzute la alin. (1), poate începe mai devreme doar cu acordul autorității competente.

d) utilizatorii de microorganisme modificate genetic din clasa 2 sunt obligați să elaboreze și să gestioneze odată cu începerea activității, Registrul utilizatorului, care este pus la dispoziția autorităților prevăzute la art. 6 alin. (1).

(7) Particularități privind procedura de notificare pentru clasele 3 și 4 de izolare:

a) pentru fiecare activitate, care implică condiții de izolare 3 sau 4, utilizatorul este obligat să transmită autorității competente o notificare care să conțină informațiile prevăzute în anexa nr. 5 partea C;

b) nicio utilizare în condiții de izolare din clasa 3 sau 4 nu poate avea loc fără autorizarea activității de către autoritatea competentă;

c) autoritatea competentă comunică utilizatorului decizia sa, în scris, în termen de 45 de zile de la acceptarea noii notificări, în cazul incintelor care au fost supuse unei notificări anterioare pentru utilizări în condiții de izolare, din clasa 3 sau 4, și care au îndeplinit toate cerințele corespunzătoare de biosecuritate, convenite pentru aceeași clasă sau pentru o clasă superioară utilizării în condiții de izolare cu care se intenționează să se lucreze;

d) o utilizare în condiții de izolare din clasa 3 sau 4 nu poate avea loc fără autorizarea activității de către autoritatea competentă, care va comunică decizia sa, în scris, în termen de maximum 90 de zile de la acceptarea notificării în alte situații decât cele prevăzute la lit. c);

e) utilizatorii de microorganisme modificate genetic clasa 3 sau 4 sunt obligați să elaboreze și să gestioneze, odată cu începerea activității, Registrul utilizatorului, care este pus la dispoziția autorităților prevăzute la art. 6 alin. (1).

(8) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului emite, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, un ordin care reglementează modelele de formulare necesare procedurii de notificare și publică pe pagina proprie de internet recomandările necesare completării lor.