(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică activităților de utilizare în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic, ținându-se cont de faptul că modificarea genetică se produce cel puțin prin utilizarea tehnicilor prevăzute în anexa nr. 1 partea A.

(2) Tehnicile prevăzute în anexa nr. 1 partea B nu produc modificări genetice și nu fac obiectul de aplicare al prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu:

a) prevederile Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică, semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro, adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000, ratificat prin Legea nr. 59/2003 , denumit în continuare Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea;

b) prevederile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1.946/2003 din 15 iulie 2003 privind transportul transfrontieră al organismelor modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 287/2003, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.946/2003;

c) prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006 .