(1) Protocolul de predare-primire se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprinde prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, precum și structurile de personal preluate.

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2010 și în bugetele celor 2 ordonatori principali de credite, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea ordonatorilor principali de credite.

(3) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (2) în bugetul de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanțarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. va fi asigurată din bugetul Secretariatului General al Guvernului.