Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1207 din 20 decembrie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După articolul 29 se introduce un nou capitol, capitolul VI¹, alcătuit din art. 29¹-29³, cu următorul cuprins:Capitolul VI¹ Autorizarea autorităților de management pentru încheierea de contracte de gestionare a instrumentelor financiare cu instituțiile financiare internaționale Articolul 29¹ (1) Autoritățile de management ale programelor pot încheia, cu respectarea prevederilor legale, în mod direct, contracte pentru executarea instrumentelor financiare cu instituțiile financiare internaționale prevăzute la art. 59 alin. (3) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu modificările și completările ulterioare, în limita bugetelor alocate cu această destinație prin programele aprobate prin decizie a Comisiei Europene. (2) Pentru încheierea contractelor pentru executarea instrumentelor financiare cu instituțiile financiare internaționale prevăzute la alin. (1), autoritățile de management sunt mandatate prin memorandum aprobat de Guvernul României la propunerea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și cu avizul Ministerului Finanțelor. (3) Contractele încheiate pentru executarea instrumentelor financiare cu instituțiile financiare internaționale prevăzute la alin. (1) și (2) produc efecte după aprobarea acestora prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Articolul 29² (1) Autoritățile de management ale programelor pot atribui, în mod direct, contracte pentru executarea instrumentelor financiare cu organismele de execuție a instrumentelor financiare, cu respectarea condițiilor cumulative prevăzute la art. 59 alin. (3) lit. c) din Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu modificările și completările ulterioare, în limita bugetelor alocate cu această destinație prin programele aprobate prin decizie a Comisiei Europene. (2) Pentru încheierea contractelor pentru executarea instrumentelor financiare cu organismele de execuție a instrumentelor financiare prevăzute la alin. (1), autoritățile de management sunt mandatate prin memorandum aprobat de Guvernul României la propunerea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și cu avizul Ministerului Finanțelor. Articolul 29³ Contractele de executare a instrumentelor financiare cu alte organisme decât cele prevăzute la art. 29¹ și 29², în limita bugetelor alocate cu această destinație prin programele aprobate prin decizie a Comisiei Europene, se încheie cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achizițiile publice.

2. La articolul 30, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, proiectele pentru care autoritățile de management/ organismele intermediare ale programelor regionale au calitatea de beneficiar se supun controlului financiar preventiv propriu.

3. La articolul 36, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Prevederile referitoare la lider de parteneriat/parteneri din prezenta ordonanță de urgență, precum și din normele metodologice aferente, privind acordarea prefinanțării, mecanismul cererilor de plată și rambursare, precum și recuperarea sumelor acordate necuvenit se aplică în mod corespunzător și parteneriatelor pentru transfer de cunoștințe din cadrul Programului Creșterea inteligentă, digitalizare și instrumente financiare, Programului Sănătate și programelor regionale.