Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:(1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării: lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a drumurilor de interes național, județean și local, lucrărilor de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrărilor necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente, lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, inclusiv a infrastructurilor și echipamentelor necesare pentru desfășurarea activităților nonaeronautice, precum și a infrastructurii de transport naval, lucrărilor de construcție, modernizare și extindere a obiectivelor cu caracter militar, lucrărilor de construire - construcții și infrastructură - reabilitare, modernizare, reconversie funcțională pentru construcții administrative necesare funcționării administrației publice centrale și locale, lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a obiectivelor prevăzute în proiectele de investiții strategice, inclusiv cele realizate în parteneriat public-privat, lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare, reconversie funcțională pentru proiecte de dezvoltare și regenerare urbană inițiate de autoritățile publice centrale și locale, lucrărilor din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcțiile hidrotehnice și lucrările anexe, acumulările de apă permanente și nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva inundațiilor, construcțiile și instalațiile hidrometrice, instalațiile de determinare automată a calității apei, lucrările de amenajare, regularizare sau consolidare a albiilor, canalelor și derivațiilor hidrotehnice, stațiile de pompare, precum și alte construcții hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de renaturare, reabilitare zone umede și de asigurare a conectivității laterale, lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare și dezvoltare a stațiunilor turistice de interes național, lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare, dezvoltare și ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, lucrărilor de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalațiile de transport pe cablu aferente, cu lucrările de amenajare, instalațiile și echipamentele de producere a zăpezii și gheții artificiale și de întreținere a pârtiilor, instalațiile pentru iluminatul pârtiilor de schi și alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă - biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină -, a patinoarelor și echiparea cu instalații și echipamente corespunzătoare, cuprinse în Programul național de dezvoltare a turismului «Schi în România», aprobat prin Legea nr. 526/2003 , cu modificările și completările ulterioare, lucrărilor de interes național pentru realizarea, dezvoltarea producerii, transportului și distribuției de energie electrică, transportului și distribuției de gaze naturale, de extracție a gazelor naturale, lucrărilor de dezvoltare, modernizare și reabilitare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, etanului, condensatului și gazelor naturale și lucrărilor miniere de interes național pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licențe de exploatare, lucrărilor pentru realizarea Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, precum și pentru împădurirea terenurilor degradate, lucrărilor de interes public de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, aducțiuni, inclusiv a stațiilor de captare și tratare, a infrastructurii de apă uzată și lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare, lucrărilor de interes public național de construcție, reabilitare, modernizare și reconversie funcțională pentru construcții administrative necesare funcționării sistemului judiciar, lucrărilor de interes public național, regional, interjudețean, județean și local de construcție, reabilitare și modernizare necesare funcționării sistemului de sănătate, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora, lucrărilor de interes public local de construcție, reabilitare, modernizare și reconversie funcțională pentru construcții administrative, sociale, culturale, de învățământ și sport, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora, lucrărilor de conservare sau de amenajare a spațiilor verzi, lucrărilor de regenerare urbană, lucrărilor de protecție și de restaurare a clădirilor de patrimoniu, lucrărilor de interes public local de amenajare a teritoriului și de urbanism, de dezvoltare sau regenerare urbană, conform proiectului de strategie de dezvoltare urbană și teritorială prevăzut de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, sau studiului de fezabilitate propus și aprobat prin hotărâre a consiliului local, după caz, în domeniile reglementate de prezentul articol, precum și cele prevăzute la art. 286 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitelor de deșeuri, efectuate de stat prin autoritățile publice centrale, ca urmare a stabilirii în sarcina acestuia de măsuri în baza unor hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, lucrărilor realizate în cadrul sistemelor de gestionare a deșeurilor efectuate de stat și unitățile administrativ-teritoriale, lucrărilor de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea rețelei naționale de supraveghere meteorologică și lucrărilor de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea telecomunicațiilor speciale, inclusiv a infrastructurii necesare funcționării acestora.

2. La articolul 2 alineatul (3), literele a) , c) și e) vor avea următorul cuprins:a) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., precum și prin Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A., pentru toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, prin Compania Națională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A., pentru lucrările de construcție, reabilitare, întreținere prin înlocuire la rând a elementelor de suprastructură a căii și extindere a infrastructurii feroviare publice, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul București «Metrorex» - S.A. pentru lucrările necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente sau prin municipiul Cluj-Napoca pentru implementarea proiectului de infrastructură de transport «Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj», prin aeroporturile de interes național și județean, pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare proprii, inclusiv a infrastructurilor si echipamentelor necesare pentru desfășurarea activităților nonaeronautice, precum și pentru lucrările derulate în perimetrul de dezvoltare a aeroporturilor privind construcția de drumuri, de infrastructură feroviară publică, prin administrațiile portuare și/sau de căi navigabile, precum și instituțiile publice din domeniul de activitate al transporturilor navale, pentru lucrările de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii de transport naval, precum și pentru lucrările portuare de transport feroviar și rutier; ................................................... c) Ministerul Turismului, prin beneficiarii obiectivelor de investiții de interes național sau județean și local care își exprimă acordul explicit prin act administrativ al autorității deliberative județene sau locale pentru realizarea etapelor de expropriere potrivit procedurilor prevăzute în prezenta lege, pe perioada derulării proiectelor, pentru toate lucrările de construcție, reabilitare, modernizare și dezvoltare a stațiunilor turistice de interes național, pentru lucrările de construcție, reabilitare, modernizare, dezvoltare și ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, lucrările de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalațiile de transport pe cablu aferente, instalațiile și echipamentele de producere a zăpezii artificiale și gheții, de întreținere a pârtiilor, instalațiile pentru iluminatul pârtiilor de schi și alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă - biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină -, a patinoarelor și echiparea cu instalațiile și echipamentele corespunzătoare, cuprinse în Programul național de dezvoltare a turismului «Schi în România», aprobat prin Legea nr. 526/2003 , cu modificările și completările ulterioare; .................................................. e) unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale sau de aeroporturile de interes local pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare proprii, inclusiv a infrastructurilor și echipamentelor necesare pentru desfășurarea activităților nonaeronautice, precum și de autoritățile administrației publice locale pentru lucrările de interes public de construcție, reabilitare și de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată, pentru lucrările de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare, pentru lucrările de conservare a spațiilor verzi existente și de amenajare de noi spații verzi, pentru lucrările de regenerare urbană, pentru lucrările de conservare și protejare a clădirilor de patrimoniu și pentru lucrările de reconfigurare a parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole.