Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, sunt:

a) pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;

b) judecarea contestațiilor formulate de unitatea administrativ-teritorială împotriva opoziției creditorilor la deschiderea procedurii; judecarea opoziției creditorilor la deschiderea procedurii;

c) desemnarea motivată, prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, a unui administrator judiciar, stabilirea atribuțiilor, onorariului, exercitarea controlului asupra activității acestuia și, dacă este cazul, înlocuirea acestuia pentru motive temeinice;

d) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar pentru anularea transferurilor de active efectuate anterior deschiderii procedurii;

e) judecarea contestațiilor formulate de unitatea administrativ-teritorială sau de creditori, precum și de alte persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar;

f) admiterea și confirmarea planului de redresare a stării de insolvență a unității administrativ-teritoriale, denumit în continuare planul de redresare;

g) soluționarea contestațiilor formulate împotriva rapoartelor administratorului judiciar;

h) suspendarea procedurilor de executare silită împotriva unității administrativ-teritoriale;

i) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar pentru suspendarea plăților efectuate de unitatea administrativ-teritorială către creditori după declararea stării de insolvență și până la elaborarea planului de achitare a debitelor către creditori;

j) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar și de comitetul creditorilor pentru anularea actelor frauduloase încheiate de ordonatorul principal de credite conform prevederilor art. 73 și 75 ;

k) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar privind suspendarea calității de ordonator principal de credite și pronunțarea hotărârii în acest sens;

l) pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii de insolvență;

m) stabilește amenzi, potrivit prevederilor legale.