(1) Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București gestionează registrul local al situațiilor de criză financiară a unităților administrativ-teritoriale, în care sunt înscrise toate unitățile administrativ-teritoriale aflate în situație de criză financiară, potrivit prevederilor art. 74 alin. (13) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare. Acest registru are caracter de document public, se publică și se actualizează permanent pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice.

(2) Procedurile privind raportarea situațiilor de criză financiară a unităților administrativ-teritoriale și înregistrarea lor la registrul local al situațiilor de criză financiară a unităților administrativ-teritoriale se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.