LexistoriaDreptul la drept.

Deschiderea procedurii și efectele deschiderii procedurii stării de insolvență

Azi

OUG 46/2013 · 31 articole

Articolul 59

(1) Dacă cererea formulată de ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale în cauză întrunește condițiile cerute de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, judecătorul-sindic pronunță o încheiere de deschidere a procedurii și dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea prevăzută la art. 78 .

(2) În cazul în care, în termen de 15 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ține, în termen de 10 zile de la înregistrarea opoziției creditorilor, o ședință la care sunt citați administratorul judiciar, reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale, precum și creditorii care se opun deschiderii procedurii.

(3) În urma ședinței, judecătorul sindic soluționează deodată, printr-o sentință, toate opozițiile. Admițând opoziția, judecătorul-sindic nu va putea păstra deschisă procedura insolvenței. Judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data apariției stării de insolvență.

Articolul 60

(1) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor, conform art. 57 și 58 , judecătorul-sindic comunică cererea, în copie, unității administrativ-teritoriale și dispune afișarea unei copii la ușa instanței.

(2) Dacă în termen de 5 zile de la primirea acestei copii unitatea administrativ-teritorială contestă starea de insolvență, judecătorul-sindic organizează o ședință, în termen de 10 zile de la data depunerii contestației, la care sunt citați reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale și creditorii care au inițiat procedurile.

Articolul 61

Dacă judecătorul-sindic constată că unitatea administrativ-teritorială este în stare de insolvență, respinge contestația și deschide procedura printr-o sentință.

Articolul 62

Dacă judecătorul-sindic constată că unitatea administrativ-teritorială nu este în stare de insolvență, acesta respinge cererea creditorilor și dispune ca hotărârea să fie afișată la ușa instanței. În cazul respingerii cererii, aceasta este considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.

Articolul 63

Dacă unitatea administrativ-teritorială nu contestă starea de insolvență în termenul prevăzut de art. 60 alin. (2) , judecătorul-sindic pronunță sentința de deschidere a procedurii de insolvență.

Articolul 64

În termen de 10 zile de la instituirea procedurilor, potrivit prevederilor art. 61 și 63 unitatea administrativ-teritorială aflată în insolvență, prin ordonatorul principal de credite, este obligată să depună la dosarul cauzei documentele și informațiile prevăzute de art. 55 .

Articolul 65

Prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic desemnează un administrator judiciar și stabilește sarcinile acestuia, potrivit prevederilor art. 21 .

Articolul 66

De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra unității administrativ-teritoriale.

Articolul 67

Deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor creditorilor împotriva unității administrativ-teritoriale. Termenele reîncep să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii de insolvență.

Articolul 68

Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu poate fi adăugată creanțelor născute anterior și ulterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii.

Articolul 69

Unitatea administrativ-teritorială, prin reprezentanții legali, are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute de acesta cu privire la bugetul unității administrativ-teritoriale și alte operațiuni financiare, precum și situația bunurilor care fac parte din patrimoniul privat al unității administrativ-teritoriale.

Articolul 70

După ce hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței rămâne definitivă și irevocabilă, toate actele și corespondența emise de unitatea administrativ-teritorială sau administratorul judiciar cu incidență asupra situației financiare și/sau patrimoniale cuprind, în mod obligatoriu și cu caractere vizibile, mențiunea "în stare de insolvență".

Articolul 71

Pe perioada în care unitatea administrativ-teritorială este declarată în stare de insolvență, potrivit prevederilor art. 75 din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, ordonatorul principal de credite și autoritatea deliberativă nu pot, fără avizul administratorului judiciar:

a) să emită dispoziții sau să adopte hotărâri, după caz, care pot conduce la o creșterea obligațiilor financiare, cu excepția celor prevăzute prin lege, sau să efectueze alte cheltuieli în afara celor necesare furnizării serviciilor publice esențiale;

b) să înființeze noi servicii sau instituții publice de interes local sau județean;

c) să răspundă oricăror obligații financiare contractate înainte de inițierea procedurilor, cu excepția obligațiilor aprobate expres în planul de redresare a insolvenței unității administrativ-teritoriale;

d) să împrumute fonduri cu excepția împrumuturilor de refinanțare a datoriei publice;

e) să angajeze personal suplimentar.

Articolul 72

Acțiunile introduse de administratorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență sunt scutite de orice taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni.

Articolul 73

Administratorul judiciar și comitetul creditorilor pot introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de ordonatorul principal de credite, de împuterniciții acestuia sau de autoritățile deliberative, în numele unității administrativ-teritoriale în dauna drepturilor creditorilor sau cu nerespectarea prevederilor legale în cele 120 de zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Articolul 74

Actele frauduloase, prevăzute la art. 73 , pot fi anulate dacă:

a) se constituie ori se perfectează o garanție reală pentru o creanță care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență;

b) se efectuează plăți anticipate ale obligațiilor de plată ale unității administrativ-teritoriale, în perioada celor 120 de zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.

Articolul 75

Acțiunea pentru anularea unui transfer patrimonial poate fi introdusă de administratorul judiciar și/sau de comitetul creditorilor în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 39 lit. a) , dar nu mai târziu de 18 luni de la deschiderea procedurii.

Articolul 76

Prin excepție de la prevederile art. 73 și 74 , nu se poate cere anularea unui transfer patrimonial efectuat de unitatea administrativ-teritorială ca parte a activităților curente.

Articolul 77

În vederea creșterii valorii patrimoniului unității administrativ-teritoriale, administratorul poate să propună consiliului local rezilierea sau denunțarea unilaterală a oricărui contract, a închirierilor neexpirate sau a altor contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu sunt executate în totalitate de către toate părțile implicate și nu pot fi executate în cadrul planului de redresare.

Articolul 78

(1) În urma deschiderii procedurii de insolvență, în termen de 5 zile, administratorul judiciar trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de unitatea administrativ-teritorială aflată în stare de insolvență, prin ordonatorul principal de credite, potrivit prevederilor art. 55 lit. c) .

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) se publică, pe cheltuiala unității administrativ-teritoriale, într-un ziar local sau național de largă circulație.

Articolul 79

(1) Notificarea cuprinde:

a) termenul-limită de depunere de către creditori a opozițiilor la hotărârea de deschidere a procedurii, pronunțată ca urmare a cererii formulate de unitatea administrativ-teritorială, potrivit prevederilor art. 53 , precum și termenul de soluționare a opozițiilor, care nu poate depăși 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;

b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor, stabilit în intervalul cuprins între data deschiderii procedurii de insolvență și maximum 60 de zile de la deschidere, precum și cerințele pentru ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă;

c) termenul-limită de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor, care nu depășește 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b) ;

d) termenul-limită de definitivare a tabelului creanțelor, care nu depășește 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c) ;

e) locul, data și ora primei ședințe a adunării creditorilor.

(2) Prima ședință a adunării creditorilor este convocată în maximum 5 zile de la termenul-limită prevăzut la alin. (1) lit. d) .

(3) În funcție de circumstanțele cauzei și pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate hotărî o prelungire a termenelor prevăzute la alin. (1) lit. b) cu maximum 30 de zile, la alin. (1) lit. c) cu maximum 15 zile și la alin. (1) lit. d) cu maximum 5 zile.

Articolul 80

Dacă unitatea administrativ-teritorială are bunuri supuse înregistrării în cartea funciară sau în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, administratorul judiciar sau ordonatorul principal de credite, după caz, trimite autorităților ori instituțiilor care țin aceste registre o copie a hotărârii de deschidere a procedurii, spre a se face mențiune. Înscrierile pentru bunurile imobile se operează în cartea funciară, iar bunurile mobile, în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Articolul 81

Cu excepția salariaților din aparatul de specialitate și a salariaților instituțiilor sau serviciilor publice de interes local sau județean, după caz, indiferent de forma de finanțare, ale căror creanțe sunt înregistrate de administratorul judiciar potrivit datelor contabile, toți ceilalți creditori ale căror creanțe sunt anterioare deschiderii procedurii depun cererea de admitere a creanțelor în termenul stabilit în încheierea de deschidere a procedurilor și precizat în notificare; cererile de admitere a creanțelor sunt înregistrate într-un registru păstrat la grefa tribunalului.

Articolul 82

Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii sunt admise provizoriu în tabelul preliminar al creanțelor.

Articolul 83

(1) Cererea de admitere a creanțelor cuprinde: numele și prenumele, denumirea creditorului, domiciliul sau, după caz, sediul social, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului și codul de identificare fiscală, respectiv numărul de înregistrare în Registrul de persoane juridice, după caz, suma datorată, temeiul creanței, mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții, precum și termenul scadent.

(2) La cerere sunt anexate documentele justificative ale creanței și documentele de constituire a garanțiilor.

(3) Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtător pot solicita administratorului judiciar restituirea titlurilor originale și păstrarea la dosar a unor copii certificate de acestea. Administratorul judiciar face mențiunea pe cerere despre prezentarea originalelor. Originalele sunt prezentate la orice repartiție de sume între creditori, precum și la exercitarea votului în adunarea generală a creditorilor.

Articolul 84

Toate creanțele sunt supuse procedurii de verificare, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii.

Articolul 85

(1) Administratorul judiciar procedează imediat la identificarea fiecărei cereri și realizează o cercetare detaliată pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.

(2) Creanțele exprimate sau consolidate în valută se înregistrează la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României, valabil la data deschiderii procedurii.

Articolul 86

Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar întocmește și înregistrează la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele și precizând dacă sunt: chirografare, garantate, cu priorități sau sub condiție și arătând pentru fiecare numele sau denumirea creditorului, suma solicitată de creditor și suma acceptată de administratorul judiciar și termenul scadent.

Articolul 87

Unitatea administrativ-teritorială, creditorii și orice altă parte interesată pot să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administrator în tabelul preliminar al creanțelor.

Articolul 88

(1) Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, pentru definitivarea tabelului creanțelor.

(2) La termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului creanțelor judecătorul sindic va soluționa deodată, printr-o singură hotărâre, toate contestațiile, chiar dacă pentru soluționarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, înscrierea creanțelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv al tuturor creditorilor împotriva patrimoniului unității administrativ-teritoriale.

(3) După ce toate contestațiile la creanțe au fost soluționate, administratorul judiciar înregistrează, de îndată, la tribunal și are grijă să fie afișat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanțelor unității administrativ-teritoriale, arătând suma, prioritatea și situația garantată sau negarantată a fiecărei creanțe.

Articolul 89

Creditorii care nu au depus declarații de creanță în termenul stabilit de art. 79 alin. (1) lit. b) nu își mai pot executa pretențiile față de o unitate administrativ-teritorială decât după închiderea procedurii.