(1) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să achiziționeze, în limita bugetului aprobat cu această destinație, microbuze/autobuze pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale, în vederea transportului elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din mediul rural, precum și a municipiilor și orașelor care au sate și localități componente, precum și pentru a fi donate Republicii Moldova, în condițiile legii, conform acordurilor internaționale, ratificate prin legi, în vederea finanțării proiectelor bilaterale de colaborare și de investiții încheiate între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova cu privire la cadrul general și condițiile pentru cooperare în domeniul dezvoltării.
(2) Toate costurile legate de utilizarea microbuzelor/autobuzelor prevăzute la alin. (1) vor fi suportate din bugetele proprii ale celor care vor beneficia de acestea.
(3) Repartizarea microbuzelor/autobuzelor către unitățile administrativ-teritoriale se va face prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului educației și cercetării științifice.