(1) În vederea transmiterii mesajelor RO-ALERT, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recepționează informații de la autoritățile și instituțiile publice care monitorizează tipuri de risc și prin intermediul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

(2) Fluxul informațional privind recepționarea informațiilor de la autoritățile și instituțiile publice care monitorizează tipuri de risc se realizează în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 481/2004, republicată , cu modificările ulterioare.

(3) Fluxul informațional privind recepționarea informațiilor prin intermediul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență se realizează în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2008, cu modificările și completările ulterioare.