LexistoriaDreptul la drept.

Obligații ale entităților private

Azi

OUG 46/2019 · 5 articole

Secțiunea 1 — Obligațiile furnizorilor rețelelor publice mobile de comunicații electronice

Articolul 15

(1) În vederea transmiterii mesajelor RO-ALERT, furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au obligația de a transmite Serviciului de Telecomunicații Speciale informațiile tehnice ale rețelelor proprii, relevante pentru transmiterea mesajelor RO-ALERT, în condițiile solicitate de acest serviciu.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt furnizate prin intermediul mijloacelor securizate agreate de fiecare furnizor al rețelelor publice mobile de comunicații electronice cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

(3) În situația modificării informațiilor prevăzute la alin. (1) , furnizorii au obligația să transmită, în termen de 14 zile, actualizările bazei de date referitoare la celulele radio și, în termen de 24 de ore, actualizările bazei de date referitoare la elementele de tip controller.

Articolul 16

(1) Furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au obligația de a asigura și respecta condițiile tehnice, stabilite prin decizia prevăzută la art. 14 alin. (1) .

(2) În cazul modificării unuia dintre amplasamentele de instalare a Sistemului RO-ALERT, furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au obligația conectării noului amplasament cu rețelele proprii, într-un termen stabilit prin decizia prevăzută la art. 14 alin. (1).

(3) În vederea asigurării redundanței conectării Sistemului RO-ALERT, furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au obligația de a asigura, suplimentar, prin intermediul infrastructurii proprii, câte o conexiune cu fiecare din amplasamentele de instalare a Sistemului RO-ALERT.

(4) În cazul apariției unor disfuncționalități ale conexiunilor cu amplasamentele de instalare a Sistemului RO-ALERT, furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice iau toate măsurile necesare pentru remedierea acestora în maximum 8 ore de la notificarea defecțiunii de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Articolul 17

(1) În vederea transmiterii mesajelor RO-ALERT, furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au următoarele obligații:

a) asigură distribuirea mesajelor, în toate tehnologiile mobile de acces disponibile, indiferent de formă și conținut, fără a modifica/altera conținutul acestora;

b) configurează serviciul de distribuire a mesajelor RO-ALERT, astfel încât distribuirea acestora să fie prioritară față de traficul de voce și date al utilizatorilor și, în măsura posibilităților tehnice, față de celelalte tipuri de trafic;

c) asigură procesarea simultană a unui număr de minimum 5 mesaje RO-ALERT diferite, pe secundă, în celulele radio dintrun amplasament;

d) realizează toate actualizările de hardware/software, inclusiv configurări și activări de licențe, în vederea preluării și distribuirii mesajelor în rețelele proprii;

e) colaborează cu Serviciul de Telecomunicații Speciale în vederea soluționării operative a eventualelor disfuncționalități și incompatibilități identificate la transmiterea mesajelor RO-ALERT prin intermediul echipamentelor din cadrul rețelelor proprii.

(2) Pe lângă obligațiile prevăzute la alin. (1) , furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au obligația să asigure, în condițiile și termenele stabilite prin decizia prevăzută la art. 14 alin. (1) , pentru fiecare mesaj RO-ALERT, livrarea unui mesaj cu privire la celulele radio din zonele afectate de situații de urgență care au transmis mesajul RO-ALERT.

Secțiunea a 2-a — Obligații ale operatoriilor economici

Articolul 18

(1) Operatorii economici care comercializează telefoane mobile au obligația de a furniza și a menține atât pe paginile web proprii, cât și la punctele de vânzare, pentru telefoanele mobile comercializate, informații privind:

a) capabilitățile de recepționare a mesajelor RO-ALERT;

b) modalitățile de activare a acestor facilități pentru fiecare tip de telefon mobil comercializat.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) se transmit și Serviciului de Telecomunicații Speciale în vederea publicării în portalul web RO-ALERT.

Articolul 19

Telefoanele mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT în toate rețelele publice mobile de comunicații electronice nu pot fi comercializate pe teritoriul României.

Capitolul IV — Obligații ale entităților private · OUG 46/2019 · Lexistoria