(1) Investitorul străin prevăzut la art. 2 lit. a) , care dorește să realizeze o investiție străină directă în România, în condițiile art. 2 lit. b) , și o investiție nouă definită la art. 2 lit. c) , depune la Secretariatul Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe CEISD, asigurat de către o structură specializată din cadrul Consiliului Concurenței, o cerere de autorizare a investiției străine directe, denumită în continuare cerere de autorizare.
(2) Cererea de autorizare va cuprinde cel puțin informațiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulament.
(3) Cererile de autorizare se depun în limbile română și engleză, pe hârtie și în format electronic. Documentele anexate cererii vor fi prezentate în original și/sau în copii, copiile fiind certificate, pentru conformitate, de către părțile care depun cererea sau de către împuterniciții acestora, autorizați să le reprezinte.
(4) În situația în care apreciază că este necesar pentru soluționarea cererii de autorizare, CEISD, prin intermediul Secretariatului CEISD, va solicita investitorului străin sau, după caz, investitorului din Uniunea Europeană furnizarea de informații suplimentare referitoare la clarificarea obiectului cererii depuse. Investitorul străin sau, după caz, investitorul din Uniunea Europeană transmite informațiile solicitate în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării formulate de către CEISD. În cazuri temeinic justificate, la solicitarea investitorului străin sau, după caz, a investitorului din Uniunea Europeană, acest termen poate fi prelungit cu încă 15 zile calendaristice de la data aprobării prelungirii. În situația în care, la expirarea termenului prelungit, investitorul străin sau investitorul din Uniunea Europeană nu transmite informațiile solicitate, procedura de examinare va fi închisă, iar investitorul străin sau investitorul din Uniunea Europeană are posibilitatea să depună o nouă cerere de autorizare, dacă intenționează să realizeze investiția.
(5) Cererea de autorizare devine completă la data la care a fost înregistrată la Secretariatul CEISD, cu excepția cazurilor în care se constată că informațiile cuprinse în aceasta sunt inexacte sau incomplete, sub orice aspect, caz în care cererea de autorizare devine completă la data la care Secretariatul CEISD a primit toate informațiile exacte și complete.