După articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuințelor și terenului aferent acestora, aflate în domeniul public și privat al statului, administrate de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, se introduc două noi articole, articolele 6 și 7, cu următorul cuprins: "Art. 6. - (1) Prin excepție de la prevederile art.1, chiriașilor care ocupă imobile cu destinație de locuință în baza unor contracte de închiriere prelungite prin efectul Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001 , cu modificările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, aprobată prin Legea nr. 219/2004 , li se va percepe chiria stabilită și actualizată potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001 , cu modificările ulterioare.
(2) Chiriașilor, alții decât cei prevăzuți la alin. (1), care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie care nu depășește salariul mediu net lunar pe economie, respectiv situat între salariul mediu net lunar pe economie și dublul acestuia, li se va percepe chiria calculată în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001 , cu modificările ulterioare. Prevederile art. 31 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001 , cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică sub condiția ca suprafața utilă a locuinței pe care o ocupă chiriașii respectivi să nu depășească suprafețele minimale stabilite la pct. B din anexa nr. 1 la Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art.7. - Prevederile art.6 se aplică doar în cazul în care cuantumul calculat al chiriei este mai mic decât cel rezultat în urma aplicării dispozițiilor art. 1."