Legea petrolului nr. 238/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 51, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 51. - (1) Verificarea exactității datelor și a informațiilor pe baza cărora se calculează redevența petrolieră se face de către autoritatea competentă, precum și de către organele fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală." 2. La articolul 51, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins: "(1¹) Sumele reprezentând redevența petrolieră datorată bugetului de stat se declară de către plătitor la organul fiscal competent până la termenul de plată prevăzut la art. 49 alin. (3)."