(1) Ajustarea stabilită conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor prevăzute în acordurile-cadru/lucrărilor de întreținere și reparații curente/reparațiilor capitale și efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepției, până la furnizarea integrală și recepționarea produselor achiziționate, conform prevederilor contractuale, și, respectiv, până la recepționarea documentațiilor tehnico-economice aferente serviciilor de proiectare studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice, care includ și studiul geotehnic, pentru infrastructura de transport de interes național, potrivit prevederilor contractuale, ca urmare a unei solicitări justificate din partea contractantului.

(2) Ajustarea prevăzută la alin. (1) se aplică la fiecare solicitare de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

(3) Contractanții justifică ajustarea valorii solicitării de plată prin aplicarea indicelui de cost în construcții total, denumit în continuare ICC, diseminat de către Institutul Național de Statistică prin publicații oficiale.

(4) În vederea ajustării valorii solicitării de plată potrivit alin. (1) se utilizează următoarea formulă: unde: – V_a reprezintă valoarea ajustată a solicitării de plată, V_o reprezintă valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului/ acordului-cadru, a reprezintă valoarea procentuală a plății în avans determinată ca raport dintre valoarea avansului primit și nerestituit/nejustificat și prețul contractului, p reprezintă valoarea procentuală a profitului determinată ca raport dintre valoarea profitului exprimată valoric și prețul contractului, ICC_n reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii solicitării de plată, iar ICC_data referință reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei, conform documentației de atribuire sau documentelor aferente realizării achiziției directe. În cazul contractelor subsecvente încheiate în baza unui acord-cadru, ICC_data referință reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei aferente acordului-cadru. În situația în care luna aferentă datei-limită de depunere a ofertei este anterioară lunii ianuarie 2019, ICC_data referință se asimilează indicelui de cost în construcții total aferent lunii ianuarie 2019. Avansul și profitul, exprimate valoric, sunt cele din oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru.

(4¹) În situația contractelor/acordurilor-cadru de lucrări care includ proiectarea, V_o nu include cheltuielile aferente proiectării și asistenței tehnice prevăzute în anexa nr. 6 secțiunea a 3-a la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 , cu modificările și completările ulterioare, iar celelalte elemente ale formulei prevăzute la alin. (4) , respectiv avansul și profitul, sunt cele aferente exclusiv lucrărilor și se determină prin raportare la prețul contractului din care se scad sumele aferente proiectării.

(5) În cazul notelor de comandă suplimentară, inclusiv în cazul celor încheiate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, data de referință pentru ajustarea valorii solicitării de plată este luna anterioară datei-limită de depunere a ofertei aferente contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru, conform documentației de atribuire sau documentelor aferente achizițiilor directe, sau data de referință asimilată conform alin. (4) , după caz, pentru cantitățile de lucrări și/sau de produse suplimentare care au echivalent în oferta inițială, respectiv luna aferentă depunerii ofertei pentru cantitățile de lucrări și/sau de produse suplimentare care nu au echivalent în oferta inițială.

(6) În situația în care pentru indicele ICC_n, prevăzut la alin. (4) , nu există valori diseminate oficial sau acestea nu sunt definitive la data depunerii solicitărilor de plată la autoritățile/ entitățile contractante, se utilizează ultimii indici disponibili, iar ajustarea va fi recalculată de către contractant atunci când indicii vor deveni definitivi, determinând valoarea finală a solicitării de plată în baza căreia părțile procedează la regularizarea sumelor plătite și datorate.

(7) Valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului V_o, prevăzută la alin. (4) , include profitul, precum și, după caz:

a) cheltuielile directe și cheltuielile indirecte aferente lucrărilor și/sau cheltuielile aferente achiziției de dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale prevăzute la art. 1 alin. (2) ; sau

b) costul aferent achiziției de produse destinate realizării lucrărilor de întreținere/reparare/administrare/exploatare a drumurilor de interes național, județean sau local clasificate conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, republicată , cu modificările și completările ulterioare, iar achiziția este realizată prin atribuirea unui contract distinct.

(8) În cazul proiectării prevăzute la art. 1 alin. (2) și al contractelor/acordurilor-cadru de servicii prevăzute la art. 1 alin. (7) , ajustarea se aplică la fiecare solicitare de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, prin aplicarea indicelui prețurilor de consum total, denumit în continuare IPC, diseminat de către Institutul Național de Statistică prin publicații oficiale, utilizându-se următoarea formulă: unde – V_a reprezintă valoarea ajustată a solicitării de plată, V_o reprezintă valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru, IPCn reprezintă indicele prețurilor de consum total aferent lunii solicitării de plată, iar IPC_data referință reprezintă indicele prețurilor de consum total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei, conform documentației de atribuire sau documentelor aferente realizării achiziției directe. În cazul contractelor subsecvente încheiate în baza unui acord-cadru, IPC_data referință reprezintă indicele prețurilor de consum aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei aferente acordului-cadru. În situația în care luna aferentă datei-limită de depunere a ofertei este anterioară lunii ianuarie 2019, IPC_data referință se asimilează indicelui prețurilor de consum aferent lunii ianuarie 2019.

(9) În măsura în care aplicarea formulei prevăzute la alin. (4) sau alin. (8) pentru restul rămas de executat nu acoperă creșterile reale ale costurilor, executarea contractului fiind apreciată ca prea oneroasă inclusiv în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, părțile pot înceta contractul de comun acord, în termen de 30 de zile de la solicitarea justificată a contractantului. Justificarea va conține simulări pe formulele aplicabile pentru restul rămas de executat având în vedere ultimul ICC diseminat de Institutul Național de Statistică. Justificarea va putea fi depusă oricând în perioada de derulare a contractului.

(10) Încetarea anticipată a contractului în condițiile prevăzute la alin. (9) nu reprezintă o încălcare a obligațiilor ce reveneau părților în cadrul contractului/acordului-cadru de achiziție publică/sectorial, nu poate duce la penalități, sancțiuni sau/și emiterea unui document constatator negativ.